Antena 3 CNN Economic Tunelul rutier Poiana de pe A1 Sibiu - Pitești, primul forat cu o cârtiță TBM, va fi mai lung. Modificările aduse proiectului

Tunelul rutier Poiana de pe A1 Sibiu - Pitești, primul forat cu o cârtiță TBM, va fi mai lung. Modificările aduse proiectului

G.M.
1 minut de citit Publicat la 14:47 05 Feb 2026 Modificat la 14:47 05 Feb 2026
Poiana va fi primul tunel rutier de autostradă forat cu instalație de tip TBM. FOTO: Getty Images

Tunelul Poiana, cel mai lung din Autostrada A1 Sibiu – Pitești, va fi mai lung cu 80 de metri, potrivit modificărilor aduse proiectului în cadrul procedurii de revizuire a Acordului de Mediu. Poiana este primul tunel rutier de autostradă forat cu instalație de tip TBM, instalație care a fost adusă în țară în 12 ianuarie, prin Portul Constanța.

Inițial, tunelul Poiana avea o lungime de 1,7 km, iar potrivit modificărilor va ajunge la 1,78 metri, potrivit documentului postat pe siteul Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP).

„Soluţia tehnică prevazută în proiectul tehnic de executie are în componenţă inclusiv lucrările conexe (reprezentate de galeriile artificiale si portalele) ale tunelului, acestea reprezentă factorii principali pentru lungimea diferită (un interval kilometric mai mare) prevazută în proiect. Necesitatea şi amplasarea acestor lucrări au apărut în urma realizării studiilor topografice şi geotehnice, care au evidenţiat condiţiile reale ale terenului suport (zone cu alunecări de teren) şi condiţiile geologice şi geotehnice existente la un nivel de detaliu sporit faţă de soluţia iniţială”, se explică în memoriul de mediu, publicat marți.

Poiana este primul tunel rutier de autostradă care va fi forat cu instalație de tip TBM, spre deosebire de celelalte tuneluri, care au fost executate cu metoda austriacă tip NATM. Instalația a fost adusă în țară în în 12 ianuarie, prin Portul Constanța

Tunelul Poiana va avea o lungime de 1,78 km şi va fi format din 2 galerii cu câte 2 benzi de circulație pe sens.

Tunelul Poiana este parte a autostrăzii A1 Sibiu–Pitești, pe sectorul montan, excavat prin rocă dură, într-o zonă cu relief dificil, alunecări de teren și condiții geologice complexe

Autostrada va traversa Carpații Meridionali, în zona munților Făgăraș -Cozia, în funcție de sector.

 

 

 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole