Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat de 38 de ani, aflat la pescuit, în comă profundă după ce a consumat stupefiante şi s-a accidentat

Un bărbat de 38 de ani, aflat la pescuit, în comă profundă după ce a consumat stupefiante şi s-a accidentat

Un bărbat de 38 de ani din Focşani a ajuns în comă profundă la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean "Sfântul Pantelimon" după ce a consumat stupefiante şi s-a accidentat, au informat reprezentanţii unităţii medicale.

Potrivit sursei citate, bărbatul "a fost testat pozitiv la substanţe interzise (THC - substanţă activă din marijuana - n.r.), cu traumatism cranio-cerebral şi hemoragie subarahnoidiană, comă 5-6 puncte".

Acesta a fost transportat de urgenţă la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare din Bucureşti.

Din primele informaţii, bărbatul se afla la pescuit când i s-a făcut rău, iar prietenii săi au sunat la 112.

"A fost un apel la 112. Prietenii au sunat pentru că bărbatului i s-a făcut rău pe baltă. Când acesta a fost preluat de salvare, era deja în comă. Se pare că este vorba de consum de substanţe interzise cu alcool, specific pescarilor, şi ceva probleme de sănătate", a declarat Zorel Burlan din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea.

Potrivit poliţiei, traumatismul cranio-cerebral a fost, cel mai probabil, provocat prin cădere, dar se fac în continuare cercetări pentru a se stabili cu exactitate cum s-a petrecut evenimentul. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: stupefiante pescuit coma
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Programul magazinelor mari din România, de Paște