Un chiparos din Parcul Herăstrău, având vârsta de aproape o sută de ani, a fost salvat în urma unei intervenţii a ADP Bucureşti, a anunţat, marţi, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, potrivit Agerpres. În aceeași zonă, a fost pus în siguranță și un al doilea exemplar de chiparos de baltă. "Este o intervenție în premieră prin soluția tehnică folosită, care ne-a permis să punem în siguranță cei doi arbori", a transmis edilul general al Bucureştiului.
Cel mai mare şi mai bătrân chiparos din Parcul Herăstrău se află pe Insula Trandafirilor, pe malul care s-a surpat, iar acesta a fost salvat în cursul acestei zile. Conform sursei citate, au oferit consultanţă pentru această operaţiune Andreea Răducu de la Asociaţia Peisagiştilor din România şi Teodor Frolu de la Asociaţia Ivan Patzaichin.
"Stătea să cadă. Am fost ieri acolo și am solicitat intervenția rapidă, iar Andreea Raducu (ASOP) și Teodor Frolu au venit cu soluția și le multumesc! ADP Bucuresti a salvat cel mai mare și mai bătrân chiparos din Parcul Herăstrău. Are aproape 100 de ani și se află pe Insula Trandafirilor, pe malul care s-a surpat", a scris edilul general al Capitalei, într-o postare pe Facebook, făcută marţi seara.
Un al doilea exemplar de chiparos de baltă, aflat în aceeași zonă, a fost, de asemenea, pus în siguranță.
"Nouă oameni și două utilaje au intervenit astăzi pentru punerea lui în siguranță. Operațiunea de salvare a durat 8 ore. Alături de acesta, a fost pus în siguranță și un al doilea chiparos de baltă aflat în aceeași zonă", a mai adăugat Ciprian Ciucu.
Cei doi arbori au fost salvați printr-o soluție tehnică folosită în premieră în cadrul unei astfel de intervenții.
"Pentru susținerea arborilor a fost folosit sistemul Cobra, o soluție neinvazivă de susținere a arborilor. În plus, au fost montate cinci ancore: trei pentru chiparosul cel mare și două pentru celălalt.
Este o intervenție în premieră prin soluția tehnică folosită, care ne-a permis să punem în siguranță cei doi arbori", a mai precizat edilul general al Bucureştiului în postarea sa.