Antena 3 CNN › Actualitate › Un cutremur de 4,8 s-a produs în Vrancea. S-a simțit în mai multe zone din țară, inclusiv în București

Un cutremur de 4,8 s-a produs în Vrancea. S-a simțit în mai multe zone din țară, inclusiv în București

G.M.
1 minut de citit Publicat la 11:57 19 Oct 2026 Modificat la 12:14 19 Oct 2026
Un cutremur de 4,8 s-a produs în Vrancea Sursa foto: Getty Images

Un cutremur cu magnitudinea 4,8 s-a produs luni, la ora 11.52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, a anunțat INFP.

Seismul, încadrat ca fiind de magnitudine medie, a avut loc la o adâncime de 76,5 kilometri.

Potrivit datelor seismologice, epicentrul cutremurului a fost localizat în apropierea următoarelor orașe: 46 km sud-est de Brașov, 53 km sud-est de Sfântu Gheorghe, 56 km nord de Ploiești, 64 km de Buzău, 78 km nord-est de Târgoviște, 86 km de Focșani.

Seismul a fost simțit puternic în București, dar și în zone extinse din Muntenia, Moldova și Dobrogea.

Seismul s-a resimțit inclusiv în Republica Moldova și Ucraina.  Potrivit primelor date oferite de Centrul Seismologic Euro-Mediteranean, seismul a avut loc la o adâncime de 140 de kilometri. Datele sunt preliminare, iar magnitudinea și adâncimea pot fi revizuite după analiza specialiștilor, scrie tv8.md.

Nu s-au înregistrat pagube materiale semnificative sau victime. Nu au fost apeluri la 112.

O autospecială a ISU București - Ilfov a fost trimisă în conza Centrului istoric din Capitală, pentru a identifica posibile consecințe ale seismului.

Cel mai recent cutremur din România cu o magnitudine ce a depășit pragul de 4.8 s-a produs pe 16 septembrie 2024, la ora 17:40:22 (ora locală). A avut magnitudinea 5.4, revizuită de la 5.2.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole