Antena 3 CNN Life Știinţă Un desen de-al lui Leonardo da Vinci a dezvăluit un oraș ascuns. Tunelurile secrete au fost descoperite sub un castel medieval

Un desen de-al lui Leonardo da Vinci a dezvăluit un oraș ascuns. Tunelurile secrete au fost descoperite sub un castel medieval

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 12:00 31 Mai 2025 Modificat la 12:00 31 Mai 2025
Desenul arăta o rețea de tuneluri subterane care, până de curând, nu fusese niciodată identificată fizic. Foto: Getty Images

Lucrările lui Leonardo da Vinci sunt printre cele mai cunoscute și admirate din lume: „Cina cea de Taină”, „Omul Vitruvian” sau „Mona Lisa” sunt doar câteva dintre capodoperele sale. Totuși, chiar și într-un portofoliu atât de celebru și studiat, încă mai pot apărea surprize. Iar recent, o echipă de cercetători a descoperit una dintre ele: un desen al unui tunel subteran, realizat în perioada anilor 1400, ce face referire la Castelul Sforza.

Potrivit Popular Mechanics, desenul arăta o rețea de tuneluri subterane care, până de curând, nu fusese niciodată identificată fizic. Cercetători de la Universitatea Politehnică din Milano, în colaborare cu Codevintec și administrația Castelului Sforza, au folosit tehnologie de scanare cu radar penetrant și laser 3D, pentru a explora ceea ce se ascunde sub fundația castelului.

Rezultatul? Tunelurile schițate de Leonardo există cu adevărat – și s-ar putea să reprezinte doar o parte dintr-o rețea subterană complexă, încă nedescoperită în întregime.

„Radarul penetrant a completat modelul 3D cu date despre spații cunoscute, dar inaccesibile, dezvăluind pasaje necunoscute și deschizând posibilități pentru noi cercetări legate de pasajele secrete,” a explicat Francesca Biolo, cercetătoare la Universitatea Politehnică din Milano.

Castelul Sforza – de la fortăreață militară la muzeu de artă

Castelul Sforza a căpătat forma actuală în secolul al XV-lea, când ducele Francesco Sforza a reconstruit o fortificație veche, transformând-o într-un impresionant castel renascentist, cu turnuri, curți interioare și săli decorate cu fresce.

În 1494, urmașul său, Ludovico Sforza, l-a angajat pe Leonardo da Vinci pentru a contribui artistic la proiectul castelului. În această perioadă, Leonardo a început să documenteze și tunelurile ascunse ale clădirii, așa cum sunt ele descrise în Codex Forster I.

Experții cred că aceste pasaje au avut inițial un rol militar – fie pentru evacuări rapide, fie pentru transportul în secret al trupelor sau proviziilor. Totuși, unele dintre ele ar fi putut avea și funcții personale. De exemplu, un tunel face legătura directă între castel și Bazilica Santa Maria delle Grazie, unde se află „Cina cea de Taină”, dar și mormintele familiei Sforza. Acest pasaj ar fi permis, probabil, accesul discret către locurile de veci ale celor dragi, cum ar fi Beatrice d’Este, soția lui Ludovico.

O nouă viață pentru castel prin realitate augmentată

Astăzi, Castelul Sforza adăpostește trei muzee importante: Pinacoteca del Castello Sforzesco, Museum of the Rondanini Pieta, și Museum of Ancient Art. Deși sistemul subteran nu este complet accesibil publicului, tehnologiile moderne de scanare au deschis ușa către o înțelegere nouă a trecutului.

„Scopul este crearea unui geamăn digital al Castelului Sforza – un model virtual care nu doar că reproduce structura actuală, dar permite explorarea trecutului, reconstituind elemente istorice pierdute,” a declarat Franco Guzzetti, profesor de geomatică la Universitatea Politehnică din Milano.

Prin integrarea realității augmentate, vizitatorii vor putea, în viitor, să exploreze tunelurile ascunse și spațiile inaccesibile ale castelului într-o experiență muzeală imersivă și captivantă.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole