Antena 3 CNN Actualitate Un detectorist amator a găsit 82 de obuze din Al Doilea Război Mondial pe un câmp de lângă Băile Tușnad

Un detectorist amator a găsit 82 de obuze din Al Doilea Război Mondial pe un câmp de lângă Băile Tușnad

A.N.
<1 minut de citit Publicat la 15:02 19 Aug 2026 Modificat la 15:02 19 Aug 2026
sursa foto: ISU Harghita

Un detectorist amator a găsit, miercuri dimineață, 82 de obuze de aruncător, de calibru 82 de milimetri, în zona Băile Tușnad, din județul Harghita. Descoperirea a fost făcută în apropierea unui teren arabil.

Potrivit localnicilor, în această zonă s-ar fi prăbușit, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un avion american cu 14 soldați la bord.

Bărbatul care a făcut descoperirea a sunat la 112 în această dimineață. Pirotehniștii ISU, specializați în dezafectarea munițiilor, au avut nevoie de mai multe ore pentru a scoate din pământ toate fragmentele, fiind necesare, în total, trei runde de transport.

Doar unul dintre proiectile avea focosul montat, ceea ce a reprezentat un pericol real în timpul intervenției.

Este vorba despre un record de cantitate de muniție de aruncător din Al Doilea Război Mondial descoperită vreodată în județul Harghita. Obuzele urmează să fie distruse într-un poligon.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole