Luca Bindi, profesor de mineralogie și cristalografie la Universitatea din Florența, a descoperit Hiroshimaitul, un nou aliaj, creat de căldura bombei din 6 august 1945. Cercetătorul a descris structura noului material într-un articol din „Science Advances”. Praful nemaivăzut până acum s-a născut din energia exploziei, iar structura sa atomică este acum studiată.
Explozia atomică de la Hiroshima a împrăștiat resturile la doar câteva minute după deflagraţia din 6 august 1945. Chiar și astăzi, fragmente milimetrice din aceasta, de o culoare alb-gri, pot fi găsite în Golful Hiroshima.
Hiroșimaitul este un aliaj care combină materialele care se găsesc într-un oraş: sol, sticlă, oțel și metale, de la aluminiu la cupru. Nu există plastic, care s-a carbonizat sau s-a evaporat. „Probabil s-a format în mingea de foc sau în norul în expansiune care a depășit 7.000 de grade Celsius”, a explicat profesorul Luca Bindi pentru publicaţia La Repubblica.
„Diferite componente urbane au fost vaporizate și amestecate la temperaturi foarte ridicate. Apoi s-au condensat în picături minuscule, care s-au răcit foarte rapid, formând cristale.” Hiroșimaitul va păstra pentru totdeauna urmele orașului dispărut.
Astfel de materiale, precizează cercetătorii, „se formează în condiții tipice impactului cu meteoriți, coliziunilor planetare sau a fulgerelor”. Dar „exploziile nucleare”, a explicat Bindi, „pot crea și noi forme de materie prin amestecare extremă și răcire extrem de rapidă”.
Omul de știință stabilit la Florența studiase și Trinitita, un material nou apărut pe 16 iulie 1945, odată cu prima bombă atomică (Trinity), detonată în deșertul New Mexico. Cu toate acestea, Trinititei îi lipseau oțelul și metalele, adică rămăşiţele care provin din orașe.
Bomba atomică de la Hiroshima a explodat la o altitudine de 600 de metri, o înălțime concepută pentru a maximiza pagubele. De acolo, noul material s-a răspândit pe o suprafaţă de zece kilometri pătrați, dar numai în nisipul golfului a fost găsit în fragmente care măsurau cel mult câțiva milimetri.
Geologul elvețian Mario Wannier se afla acolo în 2015 pentru a studia crustaceele când a devenit intrigat de cioburile microscopice sticloase amestecate cu granulele de nisip. Acestea aveau o formă aerodinamică, în formă de lacrimă sau rotunjită în cel mai bun caz, semn că au căzut de sus. Fragmente similare, își amintește acesta, fuseseră găsite la locul impactului meteoritului care a cauzat dispariția dinozaurilor acum 66 de milioane de ani. După ce a colectat fragmentele, Wannier le-a trimis la Florența. În Italia, Bindi le-a analizat folosind difracția monocristalină, care permite observarea detaliată a structurii atomice. „Aliajul care conține componentele orașului a fost găsit doar într-un fragment minuscul, din cele 34 pe care le-am examinat, așa că pare a fi foarte rar.”
Refrigerat de o explozie atomică, hiroșimaitul posedă calități rare de duritate și stabilitate la variațiile de temperatură. Proprietățile sale electrice și magnetice sugerează, de asemenea, un viitor luminos pentru acest nou material în sectorul industrial. În prezent, însă, nimeni nu își poate imagina o modalitate de a-l produce care să fie evident mai puțin catastrofală decât o bombă atomică sau un meteorit.