Antena 3 CNN › Actualitate › OMS, nou anunţ despre imunizarea pentru COVID. Când ar putea primi tinerii sănătoşi vaccinul

OMS, nou anunţ despre imunizarea pentru COVID. Când ar putea primi tinerii sănătoşi vaccinul

Iulia Gorgorin
<1 minut de citit Publicat la 11:15 15 Oct 2020 Modificat la 11:15 15 Oct 2020
Sursa foto: Pexels

Unul dintre experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a vorbit miercuri, despre cele zece vaccinuri anti-COVID din lume, care se află în faza a treia de testare.

Proritate la vaccinare vor avea persoanele vârstnice şi vulnerabile în momentul în care vaccinul va fi disponibil.

Tinerii trebuie să să aştepte până în 2022 pentru a se putea vaccina împotriva COVID-19.

''Oamenii tind să creadă că pe 1 ianuarie sau pe 1 aprilie vor lua vaccinul, iar apoi lucrurile vor reveni la normal. Nu va funcţiona aşa pentru că nimeni nu a mai produs vaccinuri în asemenea volum.

Aşadar, în 2021 vom avea vaccinuri, dar acestea vor fi în cantităţi limitate.

Cred că o persoană obişnuită, un tânăr obişnuit, va trebui să aştepte până în 2022 ca să se vaccineze. Dar sperăm ca până atunci să putem stârpi impactul acut, să reducem mortalitatea, să-i protejăm pe cei aflaţi în grupele de risc'', a declarat Soumya Swaminathan, expert OMS.

De asemenea, OMS a lansat programul COVAX pentru a garanta accesul echitabil la aprovizionarea cu doze de vaccin pentru întreaga lume.
 

Etichete: vaccin OMS tineri
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole