Antena 3 CNN Timp liber Film Vești bune pentru fanii serialului Game of Thrones. Anunțul făcut de postul HBO

Vești bune pentru fanii serialului Game of Thrones. Anunțul făcut de postul HBO

de S.T.    |   

Postul HBO lucrează la patru posibile seriale ce vor da continuitate „Game of Thrones”, celebra producţie de televiziune din care au mai rămas doar două sezoane, potrivit revistei de specialitate The Hollywood Reporter citate de EFE.

Patru scenarişti, alături de George R.R. Martin, autorul romanelor ecranizate de „Game of Thrones”, sunt implicaţi în aceste potenţiale încercări de a extinde universul serialului în care joacă actorii Kit Harington, Emilia Clarke, Peter Dinklage şi Lena Headey.

Martin va colabora cu Jane Goldman şi Carly Wray la două dintre aceste proiecte, în timp ce Max Borenstein şi Brian Helgeland vor da formă celorlalte două idei.

Deocamdată nu se cunoaşte subiectul acestor povestiri, care vor avea loc înainte sau după naraţiunea din „Game of Thrones”, sau dacă vor fi intrigi derivate din tema principală.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Game of Thrones serial HBO
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte