Antena 3 CNN Economic Auto Volkswagen, avertisment pentru clienţi: Nu folosiţi scaunul din mijloc!

Volkswagen, avertisment pentru clienţi: Nu folosiţi scaunul din mijloc!

de S.T.    |   

Grupul german Volkswagen a anunţat că cheamă 410.000 de maşini din cauza unei probleme la centurile de la bancheta din spate şi şi-a sfătuit clienţii să nu folosească scaunul din mijloc, relatează AFP.

În anumite cazuri, precum „schimbarea bruscă a benzilor, cu cinci persoane la bord”, încuietorile centurilor „se pot suprapune”, iar centura scaunului din stânga „se poate deschide”, avertizează grupul într-un comunicat.

O soluţie care necesită intervenţia unui tehnician a fost concepută, anunţă grupul, care îşi „sfătuieşte clienţii să nu folosească scaunul din mijloc din spate”, atât timp cât nu este efectuată reparaţia.

Potrivit agenţiei germane DPA, problema vizează 219.000 VW Polo de ultimă generaţie şi 191.000 de automobile marca spaniolă Seat din seriile Ibiza şi Arona.

 

Subiecte în articol: volkswagen masina scaun
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
5 milioane de români care muncesc, îndatorați de stat cu peste 200 de euro