Gabriel Dano este redactor Antena3, cu multă experiență în zona de știri la zi, dar și showbiz. În trecut, el a lucrat și la alte proiecte din cadrul trustului Intact.
Gabriel Dano a absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion.
Carmen Harra vine cu noi previziuni pentru perioada următoare. Celebra clarvăzătoare afirmă că România va renaște, însă vor avea loc în viitorul apropiat tensiuni fără precedent.
Un turist român a avut parte de o întâmplare bizară, în timp ce se afla în vacanță în insula grecească Thassos. Omul visa să aibă parte de un sejur ferit de incidente nefericite.
Cel mai iute ardei din lume a fost creat în România și prezintă o concentrație de capsaicină de două milioane de unități pe scara Scoville, dublu față de următoarele soiuri competitoare.
Ministerul rus de Externe invită Bucureştiul să recunoască public că trimite arme Kievului şi să nu se mai ascundă după generalităţi de tipul ''asistenţă umanitară''.
Adrian Câciu a declarat astăzi că "există spaţiu şi mai există şi necesitate" pentru majorarea pensiilor anul viitor. Ministrul finanțelor nu a avansat, însă, și un procent, acesta adăugând că decizia finală va fi luată în coaliţia de guvernare.
O tânără a postat pe TikTok un clip video care îi face invidioși pe mulți români. Este vorba despre o descoperire pe care a făcut-o în casa iubitului său italian.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că Guvernul nu a scăzut nivelul la 255 de kwh pentru care prețul final la energie electrică să fie de 0,8 lei.kwh, de la 300, ci este reducerea voluntară a fiecărui consumator a ceea ce s-a stabilit la Bruxelles.
Nicolae Ciucă a explicat la începutul ședinței de guvern în care se publică OUG privind plafonarea prețurilor la energie în ce măsură vor fi afectați românii de creșterea prețurilor la energie electrică și gaze
Senatorul AUR de Constanța Evdochia Aelenei şi-a anunţat, astăzi, demisia din partid și din grupul parlamentar al formațiunii politice, chiar în prima zi a sesiunii parlamentare.
Noul an școlar scoate sume uriașe din bugetul familiei. Pentru revenirea copiilor în bancă, cei mai mulți părinți se plâng că prețurile s-au dublat față de anul trecut.
Potrivit horoscopului chinezesc, între 27 august și 25 septembrie 2022 este luna Cocoșului de Pământ, iar energia sa aduce, la modul general, organizare, schimbări, negocieri și afaceri.
Nunta-festival organizată de George Simion a fost urmărită cu interes de milioane de români. Se pare că petrecerea i-a adus liderului AUR 400.000 de euro din donațiile participanților, dar și multe alimente.
Dublă crimă în Baciu, județul Cluj. Pe fondul consumului de droguri, un tânăr și-a omorât mama și bunica. Nu mai departe de săptămâna trecută un alt tânăr minor și-a înjunghiat fratele. Totul, după ce a consumat o substanță numită cristal, care face ravagii în vestul țării.
Scumpiri mari pentru polițele RCA. Noile tarife de referință cresc, așa că, de exemplu, un șofer cu vârsta sub 30 de ani cu o mașină de peste 2,000 cmc va plăti peste 4.100 de lei comparativ cu tarifele din februarie.
Armata Română anunță noi recrutări. Cei care vor să își servească țara trebuie să îndeplinească mai multe condiții destul de stricte și să susțină câteva probe speciale.
Deși a plătit o sumă deloc de neglijat pentru un sejur de 6 nopți, la un hotel din Halkidiki cotat la 4 stele cu spa și jacuzzi în cameră, un turist român a trăit dezamăgirea vieții lui.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a explicat, în această seară la Antena 3, cât de aproape suntem de a pune pe ordinea de zi a Consiliului Justiție și Afaceri Interne problema intrării României cu dreptul depline în spațiul Schengen.