Când viziunea, curajul și inovația se întâlnesc, rezultatul este un pas înainte pentru România. Acesta a fost spiritul Galei RO 3.0 – Winners of the Future 2025, un eveniment organizat de Antena 3 CNN, care a adus în prim-plan tinerii care inspiră o generație și liderii care modelează România de mâine.
Șapte trofee au fost acordate la categoria Bridges for Tomorrow, distincții dedicate celor care construiesc punți către un viitor inovator.
Printre premianți s-au aflat două studente din Suceava, care au primit Trofeul Orizont 3.0 pentru primul dispozitiv capabil să producă apă plasmatică – o invenție ce ar putea revoluționa agricultura. Inovația lor a fost deja recunoscută internațional, fiind medaliată cu aur la Salonul de Inventică de la Londra.
Hidroelectrica, simbol al energiei curate, a premiat inovația tinerilor
Premiul la categoria Orizont 3.0 a fost anunțat de Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie curată din România. Compania, performantă și spectaculoasă inclusiv la bursă, a câștigat încrederea a milioane de români care au ales Hidroelectrica ca furnizor de energie electrică, oferind nu doar energie, ci și protecție împotriva dezastrelor.
Hidroelectrica este simbolul energiei curate și al performanței românești – lider național în producția de energie hidro, care prin inovație, sustenabilitate și eficiență transformă forța apei în progres, asigurând un viitor verde și sigur pentru România.
„Pare ceva de domeniul fantasticului, dar avem două tinere care au reușit ceva spectaculos”
„Mărturisesc că sunt extrem de bucuros și onorat să particip la acest eveniment, pentru că este unul dintre acele momente în care celebrăm performanța, celebrăm excelența, celebrăm frumosul – și cred că în România zilelor noastre avem nevoie de din ce în ce mai multe astfel de inițiative.
Dacă ar fi să sintetizez în câteva cuvinte activitatea Hidroelectrica, aș spune că utilizăm una dintre resursele prețioase pe care această țară le are: o resursă regenerabilă, o resursă sustenabilă cu care producem energie electrică și o aducem în casele oamenilor. Dar, în egală măsură, și oamenii aduc energie în activitatea noastră, pentru că fără ei nimic din ceea ce astăzi vedem în portofoliul Hidroelectrica nu s-ar fi realizat.
Și aici vorbim de determinare, de inovație, de curaj. Pare ceva de domeniul fantasticului, dar avem două tinere în această seară care au reușit ceva cu totul spectaculos – să creeze un dispozitiv prin care să îmbogățească proprietățile apei. Dați-mi voie să invit pe scenă două tinere de mare valoare și să le înmânez trofeul Orizont 3.0, proiect premiat: dispozitivul care produce apă plasmatică – Ioana Tofan și Eliza Băluș”, a declarat Bogdan Nicolae Badea, CEO Hidroelectrica.
„A pornit dintr-o simplă curiozitate, dar a devenit un proiect cu potențial real”
„Suntem onorate să fim în această zi în fața dumneavoastră și să fim premiate pentru acest proiect care, într-adevăr, a pornit dintr-o simplă curiozitate: cum am putea să redescoperim și să readucem la viață potențialul genetic al semințelor vechi prin tehnologii moderne, dar și sustenabile. Răspunsul ne-a venit din foarte multă cercetare, perseverență și pasiune pentru știință și inovare.
Este confirmarea că pasiunea pentru știință, dar și curajul de a explora noi direcții duc la rezultate reale”, au declarat Ioana Tofan și Eliza Băluș, câștigătoarele trofeului Orizont 3.0.