În România, 10 femei sunt diagnosticate zilnic cu cancer de col uterin, iar 5 își pierd viața din cauza acestei boli. Deși este una dintre puținele forme de cancer care pot fi prevenite, rata de incidență rămâne de aproape trei ori mai mare decât media Uniunii Europene.
În acest context, Antena 3 CNN organizează Conferința Națională „Protecție pentru generațiile viitoare – România, pe drumul spre eliminarea cancerului de col uterin”. Evenimentul aduce la aceeași masă reprezentanți ai autorităților, experți naționali și internaționali, reprezentanți ai pacienților și ai industriei farmaceutice, cu scopul de a crește gradul de conștientizare și de a susține elaborarea unui plan coerent pentru eliminarea acestei afecțiuni.
Discuțiile s-au concentrat pe obiectivele pe termen mediu și lung, dar și pe modul în care acestea pot fi susținute prin politici publice și colaborare instituțională.
„Eu, de felul meu, sunt un optimist și consider că dacă ne propunem ținte mici vom avea rezultate și mai mici. Dacă ne propunem ținte mari, e posibil să ajungem la ele. Așadar, viziunea mea este, desigur, încadrată și de realismul administrativ, pentru că nu putem să facem abstracție de tot ceea ce înseamnă aspectele administrative și aspectele politice, în fond, pentru că e vorba despre politici de sănătate. Casa Națională de Asigurări de Sănătate este unul dintre actorii din această zonă, alături de Ministerul Sănătății, dar în multe aspecte intervine și Parlamentul.
Pentru toate aceste chestiuni, ați văzut modificările de eficientizare a sistemului de sănătate pe care le-am făcut tot în această idee și au beneficiat de un consens politic. Sper ca și în continuare, în ciuda zgomotului inerent din când în când pe această zonă, lucrurile să intre în normal și să existe un consens pentru politicile de sănătate, așa cum a fost anul trecut când s-a discutat despre acest program de guvernare”, a declarat prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, medic primar ginecologie oncologică și chirurgie oncologică.
Mesajul transmis în cadrul conferinței este că, dincolo de obiective ambițioase, succesul depinde de stabilitate, colaborare între instituții și continuitatea politicilor publice în domeniul sănătății.