Antena 3 CNN Economic Vouchere pentru cei vulnerabili | Adrian Negrescu: "Ce poţi să faci cu 4 lei pe zi? Îţi iei doi covrigi sau o pâine"

Vouchere pentru cei vulnerabili | Adrian Negrescu: "Ce poţi să faci cu 4 lei pe zi? Îţi iei doi covrigi sau o pâine"

Pachetul de măsuri economice anunţat de Guvern întârzie. Astăzi erau programate mai multe discuţii decisive între premier şi liderii politici, dar acestea au fost amânate. Între timp, celelalte ţări europene au luat deja măsuri ca să evite o criză a alimentelor. 

Vouchere pentru cei vulnerabili | Adrian Negrescu: "Ce poţi să faci cu 4 lei pe zi? Îţi iei doi covrigi sau o pâine"
Sursa foto: colaj Facebook/Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    29 Mar 2022   •   14:25

Analiştii economici spun că decizia este bună, însă suma este insuficientă.

"Intenţia autorităților de a oferi vouchere este bună. Să ajuţi persoanele vulnerabile e bine, dar trebuie să le identifici mai întâi şi asta este o mare problemă (...).

Deci să identifici oamenii şi să-i ajuţi e bine, dar dacă faci un calcul, 50 euro la două luni înseamnă 4 lei pe zi. Păi ce poţi face cu 4 lei pe zi în România?

Să-ţi iei doi covrigi. Nici măcar doi covrigi. Nu mai zic de o pâine, care e cam 2-4 lei.

S-ar putea să fie prea puţin pentru nevoile populaţiei în condiţiile în care preţurile la alimente au crescut spectaculos în ultimele zile (...).

Dar e o discriminare. De ce oamenilor săraci le punem patru lei ca ajutor, iar bugetarilor, adică 1,2 milioane de români, primesc tichete de masă de 20,9 lei pe zi. De la 20 de lei un tichet de masă la 4 lei e o diferenţă cam de la cer la pământ, din punctul meu de vedere.

Sunt aproape 2,5 milioane de pensionari care au pensii până în 1200 de lei", a spus analistul financiar Adrian Negrescu, marţi, la Antena 3.

Pensionarii sunt cei mai afectaţi de scumpirile din ultima perioadă şi abia dacă mai reuşesc să se descurce de la o zi la alta. 

Ca să poată achita facturile mai mari şi să aibă ce mânca, tot mai mulți fac împrumuturi la Casele de Ajutor Reciproc. Cei care vin să ia bani au la dispoziţie apoi doi ani să returneze suma împrumutată. 

×
Subiecte în articol: Adrian Negrescu vouchere scumpiri
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close