Antena 3 CNN Economic Auto An CATASTROFAL pentru piaţa auto. Românii nu mai cumpără maşini noi. Preferă autoturismele second hand şi ieftine

An CATASTROFAL pentru piaţa auto. Românii nu mai cumpără maşini noi. Preferă autoturismele second hand şi ieftine

An CATASTROFAL pentru piaţa auto. Românii nu mai cumpără maşini noi. Preferă autoturismele second hand şi ieftine
Sursa foto: Foto: evidencebasedliving.human.cornell.edu
16 Oct 2012   •   07:14

Piaţa auto din România în cădere liberă. O spun asociaţiile de producători şi importatori care au făcut un bilanţ al vânzărilor pe ultimele nouă luni. Rezultatul este catastrofal. Maşinile noi abia dacă se mai cumpără, iar cei mai buni clienţi pentru ele sunt de departe firmele şi asociaţiile şi nicidecum persoanele fizice. În schimb, românii cumpără foarte multe maşini second hand, vechi şi ieftine.

Vânzările de autoturisme noi au scăzut cu aproape 23 de procente în primele nouă luni ale acestui an. În schimb, importurile de autovehicule rulate au avansat cu peste 80 la sută. Practic, pentru fiecare autoturism nou vândut în România au fost aduse alte două rulate, dintre acestea din urmă 45 de procente având peste zece ani. Din cauza acestor diferenţe, 2012 se transformă într-un an catastrofal  pentru piaţa auto românească, spun membrii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.

Cele mai multe maşini noi au fost achiziţionate de persoanele juridice, adică de firme şi asociaţii şi reprezintă 68 la sută din totalul achiziţiilor din acest an. Acest lucru s-a întâmplat din cauza blocajului generat de programul Rabla, care a afectat în mod direct segmentul persoanelor fizice.

Un top al ultimelor nouă luni plasează Dacia pe primul loc la vânzări, urmată de Volkswagen, Skoda, Renault, Ford şi Hyundai. Pe modele, pe primul loc se află Dacia Logan, urmată de Skoda Octavia şi Renault Clio.

Şi vehiculele comerciale au înregistrat scăderi semnificative ale vânzărilor cu 43 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Deşi situaţia este asemănătoare în întreaga Europă, în România vorbim deja despre o scădere drastică la vânzările de autoturisme noi cu mai bine de 70 la sută din 2007 până în prezent.

Pe de altă parte exportul de autoturisme din ţara noastră a înregistrat o crştere firavă de aproximativ patru procente.

Ca urmare, pentru 2013 producătorii de autovehicule pregătesc încă de pe acum strategii care să stimuleze achiziţiile de maşini noi.


×
Subiecte în articol: piata auto masini second hand
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close