Antena 3 CNN Economic Auto Iaşi. Un poliţist de la Rutieră a accidentat cinci maşini parcate pe marginea drumului

Iaşi. Un poliţist de la Rutieră a accidentat cinci maşini parcate pe marginea drumului

Iaşi. Un poliţist de la Rutieră a accidentat cinci maşini parcate pe marginea drumului
Sursa foto: Foto: Intact Images
14 Ian 2011   •   21:47

Un poliţist de la Rutiera din Iaşi a fost la un pas de a curma vieţile a cel puţin doi oameni! A lovit cu o autospeciala cu care gonea spre un accident nu mai puţin de cinci maşini parcate pe marginea unui drum. Pe scaunul din dreapta stătea un coleg de la Criminalistică. Doar ei doi au fost răniţi.

Poliţistul de la Rutieră a fost lovit destul de tare la cap, s-a ales cu o rană deschisă, care a sângerat foarte mult. A fost dus la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, iar medicii îi vor face un examen tomograf, ca să fie siguri că nu a păţit nimic mai grav. Colegul său, criminalistul, a fost lovit la coloană.

Diagnosticul, în cazul lui, este tasare de coloană cervicală. Adică două dintre vertebrele coloanei apasă prea tare pe cartilajul dintre ele, iar asta provoacă o durere destul de mare. Din fericire, nu este o problemă gravă. Oricum, cei doi vor fi ţinuţi sub observaţie. Sunt nocoroşi că au scăpat doar cu atât, pentru că maşina lor, dar şi celelalte maşini au fost făcute praf...

În aceste imagini îi puteţi vedea pe cei doi oameni ai legii, cum iau măsurători la locul unui accident. În după-amiaza aceasta, tot la un accident se grăbeau. Aproape au distrus patru maşini parcate, iar pe a cincea a avariat-o uşor. Dacă se întâmpla o clipă mai devreme sau mai târziu, accidentul se putea transforma într-o tragedie.

Colegii poliţistului continuă ancheta. Dacă vor descoperi că omul legii nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic, el poate fi pus să plătească reparaţiile maşinilor distruse.

 


×
Subiecte în articol: Iași politist accident
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close