Antena 3 CNN Economic Auto Infotrafic. Trei persoane au ajuns la spital, din cauza neatenţiei şoferilor

Infotrafic. Trei persoane au ajuns la spital, din cauza neatenţiei şoferilor

Infotrafic. Trei persoane au ajuns la spital, din cauza neatenţiei şoferilor
Sursa foto: Ambulanta
06 Noi 2009   •   09:33

Trei persoane au ajuns la spital vineri dimineaţă, după ce maşinile în care se aflau au fost implicate în două accidente rutiere pe şoselele din ţară. De fiecare dată graba şi neatenţia şoferilor au fost cauzele principale. Primul accident a avut loc în Baia Mare, când şoferul unui TIR a uitat să mai respecte regulile de circulaţie şi a intrat în coliziune cu o maşină. Un copil de trei ani şi o femeie de 50, care se aflau în autoturism au ajuns la spital.

Şoferul tirului nu a ţinut cont de linia dublă continuă şi la intrarea în municipiul Baia Mare a încercat să intre în parcarea unei benzinării. A fost lovit de un autoturism care circula regulamentar.
Cei doi şoferi nu au fost răniţi, însă în autoturism se mai aflau mama şoferului şi copilul de trei ani.. Aceştia au ajuns la spital cu mai multe contuzii.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului i-au întocmit şoferului de TIR dosar penal şi i-au ridicat permisul.

Cel de-al doilea accident s-a petrecut în apropiere de Târgovişte, după ce un preot nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic. În autoturism se mai aflau teri bărbaţi, însă au scăpat cu răni uşoare. Preotul a fost fost internat în stare gravă la spitalul din Târgovişte şi a fost operat.

Preotul s-a ales cu un dosar de cercetare penală, iar poliţiştii aşteaptă rezultatul analizelor, pentru a stabili dacă bărbatul consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Antena 3

×
Subiecte în articol: accident rutier raniti
Parteneri
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai
x close