Un autocar cu 30 de persoane a fost curprins de flăcări pe drumul de la Satu Mare spre Bucureşti. Pasagerii, printre care şi mai mulţi copii care mergeau la Campionatul Naţional de Gimnastică, au trecut prin clipe de groază dar din fericire au reuşit să se salveze la timp. Autocarul plecase din Satu Mare catre
Bucureşti, iar la intrarea în Dej, s-a umplut cu fum. aoferul a tras imediat pe dreapta, a evacuat pasagerii oi a încercat sa stinga flacarile. Vazând ca nu face fa
ţă, dup
ă ce câteva geamuri au explodat, a chemat pompierii.
Printre pasageri se aflau mai multi copii din Satu Mare oi Baia Mare ,
împreună cu antrenoarea lor de gimnastic
ă.
Călătorii au
aşteptat pe marginea drumului mai bine de dou
ă ore, pân
ă când au fost
preluaţi de un alt autocar care i-a dus la
Bucureşti.