Antena 3 CNN Economic Banca Mondială şi-a revizuit în scădere previziunile privind evoluţia economiei României până în 2027

Banca Mondială şi-a revizuit în scădere previziunile privind evoluţia economiei României până în 2027

A.N.
3 minute de citit Publicat la 12:27 07 Oct 2025 Modificat la 13:10 07 Oct 2025
economie romania getty
Motivul principal: consumul scade, populația cumpără mai puțin, iar măsurile de austeritate reduc și mai mult apetitul economic. sursa foto: Getty

Economia României încetinește brusc. Noua analiză a Băncii Mondiale, intitulată „Locuri de muncă și prosperitate”, arată că PIB-ul României va crește în 2025 cu doar 0,4%, de peste trei ori mai puțin decât estimarea din iunie (1,3%), scrie Agerpres.

Și perspectivele pentru următorii doi ani sunt mai slabe: 1,3% în 2026 și 1,9% în 2027, în ambele cazuri cu 0,6 puncte procentuale mai puțin decât se anticipa anterior.

Motivul principal: consumul scade, populația cumpără mai puțin, iar măsurile de austeritate reduc și mai mult apetitul economic.

Românii cumpără mai puțin, economia încetinește

Potrivit Băncii Mondiale, creșterea consumului în România va coborî la 1,1% în acest an, de la o medie de 5% între 2000 și 2024.

Instituția explică: „consolidarea fiscală apasă asupra cheltuielilor, iar inflaţia rămâne ridicată”.

Indicatorii de piață confirmă imaginea:

  • vânzările cu amănuntul au crescut cu doar 3,1% în perioada ianuarie–iulie 2025, comparativ cu aproape 9% anul trecut,
  • înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 22% în prima jumătate a anului.

În termeni simpli, oamenii cumpără mai puțin, companiile vând mai puțin, iar economia pierde din avânt.

Deficitul uriaș forțează Guvernul să strângă cureaua

Banca Mondială amintește că România s-a confruntat anul trecut cu un deficit fiscal de peste 9% din PIB, unul dintre cele mai mari din Europa. Pentru a-l reduce, Guvernul a lansat un pachet de consolidare fiscală ce combină:

  • înghețarea salariilor și pensiilor publice,
  • majorări de taxe și impozite.

Potrivit estimărilor instituției, aceste măsuri vor aduce deficitul sub 6% din PIB până în 2026, dar cu prețul unei încetiniri economice vizibile.

Europa și Asia Centrală simt aceeași presiune

La nivel regional, PIB-ul țărilor din Europa și Asia Centrală este așteptat să crească cu 2,4% în 2025, în scădere față de 3,7% anul trecut, pe fondul încetinirii economiei ruse.

Dacă excludem Rusia, care generează aproape 40% din economia regiunii, creșterea rămâne stabilă - în jur de 3,3%.

Reformele, cheia relansării economice

Vicepreședintele Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, Antonella Bassani, atrage atenția că țările din regiune trebuie să facă reforme curajoase, care să transforme rezistența la criză în dezvoltare reală.

„Economiile în curs de dezvoltare din regiune trebuie să întreprindă reforme curajoase pentru a transforma rezilienţa într-o creştere mai puternică a productivităţii, cu rezultate şi locuri de muncă adaptate la schimbările demografice din regiune, care valorifică avantajele sale naturale. Este important ca ţările să îşi consolideze sectorul privat, să îmbunătăţească educaţia şi să se conecteze mai bine la nivel internaţional, regional şi intern, concomitent cu atragerea de capital privat”, a declarat Antonella Bassanti.

Raportul subliniază că investițiile în infrastructură, îmbunătățirea mediului de afaceri și mobilizarea capitalului privat sunt vitale pentru a relansa productivitatea.

Țările din regiune trebuie, spune Banca Mondială, să investească în oameni și infrastructură — adică în „fundamentele pieței muncii”. Educația rămâne o prioritate majoră, mai ales cea profesională și universitară, pentru a forma competențe cerute de piață.

O regiune care muncește mult, dar produce prea puțin

În ultimele decenii, Europa și Asia Centrală au creat numeroase locuri de muncă, mai ales în servicii, care reprezintă acum peste jumătate din totalul angajărilor.

Dar, avertizează raportul, majoritatea sunt locuri de muncă slab calificate, cu venituri mici și potențial redus de creștere.

Deși ocuparea forței de muncă a crescut cu 12% în ultimii 15 ani, productivitatea a rămas scăzută, iar ritmul lent al reformelor limitează perspectivele.

Pe lângă acestea, problemele demografice devin tot mai apăsătoare.

Populația activă a regiunii va scădea cu 17 milioane de persoane în următoarele decenii – în special în Europa Centrală, de Est și în Balcanii de Vest.

În schimb, în Asia Centrală și Turcia, forța de muncă va crește, punând presiune pe sistemele economice și sociale.

Economistul-șef al Băncii Mondiale: fiecare țară trebuie să-și valorifice propriile atuuri

„Fiecare ţară îşi poate adapta abordarea pentru a utiliza la maximum resursele de care dispune – talentul uman, infrastructura fizică, instituţională şi resursele naturale”, a declarat Ivailo Izvorski, economistul-șef al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close