Antena 3 CNN Economic Biz News Directorul general al FMI, arestat în New York pentru tentativă de viol

Directorul general al FMI, arestat în New York pentru tentativă de viol

Directorul general al FMI, arestat în New York pentru tentativă de viol
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
15 Mai 2011   •   11:15
UPDATE 12:00. Directorul Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, a fost pus sub acuzare duminică pentru agresiune sexuală, tentativă de viol şi sechestrare de persoană, în urma unui incident produs într-un hotel din New York, a declarat avocatul său, citat de CNN.
   
Strauss-Kahn, în vârstă de 62 de ani, se află în custodia poliţiei, fiind bănuit de agresarea sexuală a unei angajate a unui hotel din Times Square, a declarat comandantul adjunct al poliţiei din New York, Paul Browne.


 


Directorul general al FMI, Dominique Strauss Kahn, este suspectat de agresiune sexuală, tentativă de viol şi lipsire de libertate. Directorul FMI a fost reţinut sâmbătă noapte pe aeroportul Kennedy din New York, după o plângere făcută de menajera unui hotel în care acesta a fost cazat.

Dominique Strauss Kahn va fi inculpat de agresiune sexuală, tentativă de viol şi lipsire de libertate. 

Poliţia aeroportului J.F.Kennedy a confirmat că Dominique Strauss Kahn a fost debarcat din avion, cu doar zece minute înaintea decolării. Directorul general al FMI a fost predat anchetatorilor din New York.  Acesta este acuzat de o menajeră a hotelului unde a locuit în New York, că a agresat-o sexual, cu brutalitate.

Potrivit anchetatorilor, femeia, în vârstă de 32 de ani, a primit îngrijiri medicale pentru răni minore. Strauss Kahn a fost reţinut pentru interogatoriu dar nu a fost, încă, pus oficial sub acuzare.

În vârstă de 62 de ani, Dominique Strauss Kahn este recunoscut pentru competenţa sa economică şi a fost de mai multe ori ministru în guvernele socialiste din Franţa. El a preluat conducerea FMI în 2007, cu sprijinul preşedintelui Nicolas Sarkozy, care avea, probabil, în vedere şi îndepărtarea unui potenţial adversar electoral.

Într-adevăr, până sâmbătă, Strauss Kahn era cotat de sondaje drept cel mai puternic candidat socialist în alegerile prezidenţiale de anul viitor, cu şanse certe de a-l învinge pe Sarkozy.

Cariera sa nu a fost, însă, lipsită, nici până acum, de scandaluri. În 2008, presa a dezvăluit că acsta a avut o relaţie extraconjugală cu o subordonată de la FMI. Strauss Kahn şi-a cerut, atunci, iertare atât de la soţie cât şi de la public.

×
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close