Antena 3 CNN Economic Biz News FMI dezminte speculaţiile pe tema împrumutului de 600 miliarde euro: Italia nu a cerut bani

FMI dezminte speculaţiile pe tema împrumutului de 600 miliarde euro: Italia nu a cerut bani

FMI dezminte speculaţiile pe tema împrumutului de 600 miliarde euro: Italia nu a cerut bani
Sursa foto: Foto: cartoonmovement.com
de M.Z.    |    28 Noi 2011   •   12:29

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a declarat, luni, că nu poartă discuţii cu autorităţile italiene pentru un eventual împrumut, "turnând apă rece" pe speculaţiile că instituţia de la Washington ar pregăti un pachet de 600 miliarde euro pentru guvernul de la Roma, informează Reuters.

"Nu au loc discuţii cu autorităţile italiene privind un program de finanţare FMI", a declarat un purtător de cuvânt al Fondului.

Moneda euro a crescut luni pe pieţele asiatice după ce ziarul italian La Stampa a scris că FMI pregăteşte un pachet de asistenţă financiară de 600 miliarde euro pentru Italia. Euro a crescut cu 0,6%, la 1,3331 dolari, după apariţia informaţiilor.

Surse oficiale de la Roma au precizat că nu au cunoştinţă despre vreo solicitare de ajutor extern transmisă de Italia.
  
Datoria de stat a Italiei este de circa 1.900 miliarde euro. Cel mai mare împrumut FMI în derulare, condiţionat printr-un acord stand-by, este cel acordat Greciei, de 30 miliarde euro.

×
Subiecte în articol: FMI imprumut bani speculatii euro
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close