Antena 3 CNN Economic Biz News Legea salarizării unice egalează salariul unui profesor de liceu cu cel al unui sublocotenent

Legea salarizării unice egalează salariul unui profesor de liceu cu cel al unui sublocotenent

Legea salarizării unice egalează salariul unui profesor de liceu cu cel al unui sublocotenent
Sursa foto: legea salarizarii unice
22 Apr 2009   •   15:30

Cele opt principii ale legii salarizării unice în sectorul bugetar se referă, în mare, la scăderea raportului între salariul de baza minim pe economie şi salariul de bază maxim pana la nivelul de 1:15. În prezent, raportul este de 1:70. Cu alte cuvinte, un salariu maxim în ţara noastră ajunge, luna la 70 x 540 de lei, adică 37.800 lei.

Noua grilă de salarizare va ţine cont de nivelul studiilor, de importanţa muncii, factorul de risc şi de stabilitate. Ierarhizarea funcţiilor şi implicit a salariilor se va face în conformitate cu normele şi practicile europene, urmând exemplul Germaniei, Franţei, Spaniei sau Italiei.

Potrivit noii legi, postul de profesor cu gradul I de liceu, cu o vechime în muncă de 6-10 ani va fi echivalentă cu cea de sublocotenent, plutonier adjutant principal cu studii superioare şi maistru militar principal, expert vamal principal, muzeograf de gradul II, preot de parohie, farmacist, fiziokinetoterapeut, expert principal, consilier juridic principal şi auditor principal.

Medicul primar de clinică ar urma să primească acelaşi salariu cu un conferenţiar universitar, căpitan, consilier superior în minister sau cu un artist liric de opera.

Functia de referent superior în minister va fi echivalentă cu cea de secretar de şcoală, pedagog, soldat şi gradat voluntar, statistician medical şi laborant.


Salariul minim lunar în Franţa depăşeşte 1.400 de euro, în timp ce în România trece uşor de pragul de 100 de euro. Guvernatorul BNR a declarat în 2007 un salariu de 90.000 de euro, de 4 ori mai puţin decât preşedintele Băncii Centrale Europene, care obţinea în acelaşi an un salariu de bază de 345.252 de euro anual, potrivit raportului financiar al instituţiei de la Frankfurt, citat de Bloomberg.

În România, un poliţist de cel mult 35 de ani, şef de serviciu într-o structură a Ministerului de Interne câştigă, pe lună, aproape 4.000 de lei. Pe de altă parte, un profesor cu aceeaşi vechime în muncă încasează doar 1.500 de lei.


Noul proiect de lege prevede şi tăierea sau reducerea sporurilor la maxim 30% din salariul de bază.

În acelaşi timp, se urmăreşte crearea unei noi ierarhii a salariilor de bază, între domeniile de activitate şi în cadrul aceluiaşi domeniu, ţinând cont de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, implementarea noului sistem de salarizare, folosindu-se de creşteri salariale diferentiate, în perioada 2009-2013.


Antena3.ro

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close