Antena 3 CNN Economic Biz News Polonia cere Germaniei să oprească APOCALIPSA zonei euro

Polonia cere Germaniei să oprească APOCALIPSA zonei euro

Polonia cere Germaniei să oprească APOCALIPSA zonei euro
Sursa foto: Foto: uzar.wordpress.com
de O.P.    |    29 Noi 2011   •   08:36

Ministrul polonez de Externe Radek Sikorski a cerut Guvernului german, într-un discurs susţinut luni, la Berlin, să acţioneze împotriva crizei datoriilor din zona euro, a cărei "prăbuşire" va avea, în opinia sa, "consecinţe apocaliptice", relatează AFP.

"Cea mai mare ameninţare la adresa securităţii şi prosperităţii Poloniei va fi prăbuşirea zonei euro. Cer Germaniei, pentru binele nostru al tuturora, dar şi pentru al vostru, să o ajutaţi să supravieţuiască şi să prospere", a declarat el, potrivit textului acestei intervenţii.

"Sunt, probabil, primul ministru polonez din istorie care cere acest lucru. Dar, iată, mă tem mai puţin de puterea germană, decât de inactivitatea germană", a adăugat el, la un institut german de cercetări asupra politicilor externe, DGAP.

"Aţi devenit naţiunea indispendabilă a Europei", a exclamat Sikorski, a cărui ţară, care nu este membră a zonei euro, deţine preşedinţia Uniunii Europene (UE).

Ministrul a avertizat, de asemenea, că "prăbuşirea" zonei euro va avea "consecinţe apocaliptice", scrie Mediafax.







×
Subiecte în articol: zona euro criza economica
Parteneri
Sondaj pentru Primăria Capitalei. Candidaţii care pierd voturi
x close