Tranziţia de la o economie integral de stat şi autarhică înspre o economie deschisă, de piaţă a început în urmă cu 23 de ani. Cum companiile aflate în proprietatea şi gestiunea statului sufereau de lipsă cronică de competitivitate, fiind ineficiente şi neproductive a urmat, ca un pas logic, începerea unui lung proces de privatizări, care continuă şi astăzi.
Informaţiile au fost prezentate în ediţia de sâmbătă a emisiunii Income, de la Antena 3.
Miza a fost şi rămâne una uriaşă, pentru că în joc nu sunt doar active, adică terenuri, fabrici, clădiri şi utilaje, ci mai ales sute de mii de locuri de muncă. Întreaga procedură s-a dovedit cu atât mai dificilă, cu cat cele mai multe dintre companiile publice se aflau într-un stadiu avansat şi complex de căpuşare.
Multe dintre privatizările făcute din anii `90 şi până acum au fost aspru criticate, controversele pornind şi de la sumele încasate de stat, considerându-se că mare parte dintre companii au fost vândute la preţuri subevaluate. Fie că a fost vorba de corupţie, căpuşare sau pur şi simplu de incompetenţă, pentru multe companii, privatizarea s-a încheiat trist.
Cazul Rafo
Rafo, privatizată în 2001 pentru 7,4 milioane de dolari şi investiţii asumate în valoare de 80 de milioane de dolari, a trecut de atunci prin alte preluări succesive şi a intrat într-un declin necontrolat. Peste 2.000 de angajaţi au fost concediaţi, iar din 2008 rafinăria nu a mai prelucrat aproape nimic.
Cazul Mechel
Compania rusă Mechel a preluat succesiv la începutul anilor 2000, cu circa 200 de milioane de euro, toate combinatele metalurgice de laminate din România: Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, Industria Sârmei Câmpia Turzii, Laminorul Brăila SA şi Ductil SA Buzău.
La mijlocul lunii februarie 2013, toate activele deţinute în Romania, au fost vândute pentru 230 lei unei firme de apartament. Din cei peste 9.000 de angajaţi au mai rămas doar câteva sute.
Cazul Cupru Min
În 2012, a eşuat ultima încercare de privatizare a Cupru Min ce urma să fie încheiată grandios cu suma de 200 de milioane de euro prin preluarea de către canadienii de la Roman Copper. Procesul a eşuat, împrăştiind incertitudine asupra aproape 700 de potenţiale locuri de muncă.
Cazul Oltchim
Cel mai răsunator eşec este cazul Oltchim de anul trecut. Criteriile de participare foarte lejere, care nu au făcut referire la un prag minim al cifrei de afaceri, la experienţa în domeniul petrochimic sau la existenţa unui angajament post-privatizare, au transformat tentativa de privatizare într-o telenovelă ruşinoasă şi de prost gust, punând în joc viitorul a peste 3.000 de angajaţi.
Ponderea sectorului privat în PIB
Anul 1990 - 15%
Anul 2000 - 65%
Anul 2010 - 73%
Anul 2012 - 76%
