Antena 3 CNN Economic Cât au câştigat românii la Bursa de Valori în 2021

Cât au câştigat românii la Bursa de Valori în 2021

Câteva zeci de mii de românii îşi sporesc anual câştigurile investind la Bursa de Valori. În 2021 ei au plătit impozite de 372.000 de lei pentru profitul obţinut în urma tranzacţiilor, anunţă ANAF.

Cât au câştigat românii la Bursa de Valori în 2021
Sursa foto: Hepta
de Dana Musceleanu    |    26 Iul 2022   •   08:57

35.000 de persoane fizice care investesc la Bursa de Valori prin instrumente precum acţiuni, produse structurate, obligaţiuni au plătit statului român impozite de 372 mil. lei pe baza tranzacţiilor bursiere din anul 2021 prin intermediul Declaraţiei Unice completate şi depuse la ANAF.

Ţinând cont că nivelul de impozitare pentru câştigurile bursiere este de 10%, rezultă că aceşti investitori au realizat în anul 2021 câştiguri de circa 3,7 miliarde de lei, notează Ziarul Financiar. În medie, fiecare participant bursier a câştigat 106.000 de lei.

Bursa locală s-a apreciat cu 40% în 2021 faţă de anul precedent

Chiar dacă valoarea impozitelor plătite prin ANAF de către investitorii de la Bursa de la Bucureşti este aproape dublă faţă de anul 2020, adică 372 mil. lei faţă de 202 mil. lei, la un număr aproximativ egal de contribuabili investitori, analiştii ZF spun că această diferenţă nu e chiar o surpriză în contextul în care Bursa locală s-a apreciat cu 40% cu tot cu dividende în 2021 faţă de 3,4% în anul precedent.

30 milioane euro, cel mai mare câştig la BVB 

Cel mai mare impozit plătit de un investitor persoană fizică pentru tranzacţiile bursiere din 2021 a fost de 15,5 milioane de lei, ceea ce înseamnă că, raportat la impozitarea de 10% pentru câştigurile de pe piaţa de capital, acest investitor a reuşit ca în anul 2021 să obţină un profit net, respectiv diferenţa dintre câşti­gurile şi pierderile din portofoliu, de aproape 155 de milioane de lei (30 mil. euro). Cel mai probabil acest profit realizat anul trecut provine din partea unui antreprenor, mai ales în contextul în care unele companii antreprenoriale au înregistrat raliuri în 2021 susţinute şi de un context de piaţă favorabil pentru sectorul în care activează: chimic, medi­cal, materiale construcţii, IT&C, agricultură.

Sursa: Mediafax

 

×
Subiecte în articol: BVB bursa de valori profit
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close