Antena 3 CNN Economic Cele trei mari orașe din România în care prețurile apartamentelor au scăzut înaintea majorării TVA

Cele trei mari orașe din România în care prețurile apartamentelor au scăzut înaintea majorării TVA

I.C.
1 minut de citit Publicat la 20:30 11 Aug 2025 Modificat la 20:30 11 Aug 2025
GettyImages-2187023434
Dacă în Capitala României preţurile s-au menţinut, în trei dintre cele mai mari orașe din țară acestea au scăzut. Foto: Getty Images

Anunţul privind creşterea TVA de la 1 august pe piaţa imobiliară a dus la o ajustare şi o uşoară reducere a preţurilor apartamentelor în unele oraşe mari. Datele site-ului Imobiliare.ro arată că preţul mediu al apartamentelor din România a scăzut cu 25 euro pe metrul pătrat din iunie până în iulie. Totuşi, comparativ cu iulie anul trecut preţul este cu 14 procente mai mare. 

Dacă în Capitala României preţurile s-au menţinut, în trei dintre cele mai mari orașe din țară acestea au scăzut, uşor. Vorbim de Cluj-Napoca, Brașov și Constanța. 

În Cluj-Napoca, prețul mediu solicitat pentru apartamentele noi a ajuns de la o medie de 3.233 euro/mp util în iunie la 3.108 euro/mp util în iulie. În Brașov, anunţul privind majorarea TVA a dus la o reducere a prețului mediu cu aproximativ 2%, până la 2.452 euro/mp util. La fel şi în Constanţa. 

Topul oraşelor cu cele mai scumpe locuinţe noi

Clujul rămâne pe primul loc - 3.100 euro/mp
Braşovul e pe locul doi - 2.452 €/mp
București - 2.258 €/mp

E o diferenţă uriaşă între Cluj Napoca şi celelalte oraşe, de 600 de euro în comparație cu Brașovul și 800 cu Bucureștiul. 

„Această scădere nu s-a manifestat unitar, sunt și orașe unde prețurile au crescut, cum ar fi Timișoara. Dezvoltatorii au încercat să profite de ultima lună cu TVA scăzut și au venit cu un impuls suplimentar pentru a mări șansele de vânzare în iulie. 

Cred că urmează o perioadă ceva mai complicată, pentru că scumpirile sunt la ordinea zilei, iar puterea de cumpărare va fi afectată, piața imobiliară nu scapă nici ea de acest lucru. În perioada imediat următoare, cumpărătorii vor fi mai retrași, vor analiza mai mult, vom vedea cu toții impactul acestor măsuri. Va dura ceva timp sa se regleze raportul dintre cerere și ofertă”, a afirmat la Antena 3 CNN Daniel Crainic, director de marketing la Imobiliare.ro.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close