Global Forum on Nicotine 2025 a adus în prim-plan una dintre cele mai controversate și actuale teme din sănătatea publică: reducerea riscurilor asociate consumului de nicotină. Sub sloganul „Challenging Perceptions: Effective Communication for Tobacco Harm Reduction”, experți din întreaga lume au dezbătut nu doar știința din spatele produselor alternative la fumat, ci și modul în care informația ajunge sau nu la public.
Departe de a fi doar un eveniment academic, forumul a pus reflectorul pe o problemă reală, dezinformarea și percepțiile greșite despre produsele cu nicotină cu risc redus. Participanții au căzut de acord că lipsa de informare corectă blochează progresul în reducerea efectivă a efectelor nocive asociate fumatului.
Summer Hanna, BAT Head of Scientific Regulation:
Cred că provocările-cheie continuă să fie crearea acestei distincții între produsele cu risc redus și fumat, ajutând oamenii să înțeleagă clar că, odată cu eliminarea combustiei din țigări prin introducerea produselor cu risc redus care nu ard tutun, profilul toxic mai scăzut se traduce în potențiale rezultate pozitive pentru sănătate. Faptul că un consumator nu mai este expus la mii de substanțe chimice nocive asociate cu arderea tutunului reprezintă atât o oportunitate enormă pentru sănătate, cât și o sursă de confuzie atunci când explici acest lucru altora, din cauza naturii comunicării științifice. Și această confuzie, cred, se reflectă în provocările pe care le întâmpinăm în recunoașterea reglementărilor și tratarea acestor produse diferit în comparație cu țigările.
Suedia, modelul care schimbă regulile jocului
Unul dintre cele mai discutate subiecte a fost „miracolul suedez”: Suedia a devenit prima țară europeană cu mai puțin de 5% fumători adulți, pragul sub care Organizația Mondială a Sănătății consideră că fumatul nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică. Secretul? Migrarea masivă a fumătorilor către produse cu tutun sau nicotină pentru uz oral, produse cu risc redus decât țigările. Statisticile prezentate arată clar: unde alternativele sunt accesibile și acceptate social, decesele cauzate de fumat scad dramatic.
Cercetătorii au prezentat date noi despre faptul că riscul scade semnificativ atunci când nicotina este consumată fără ardere. Specialiștii au cerut mai multă implicare din partea autorităților și adaptarea politicilor la realitățile locale. În ciuda faptului că se consideră că reducerea riscurilor este doar o strategie a industriei, realitatea arată că este o necesitate majoră de sănătate publică.
Clive Bates, director Contrafactual:
Ei se concentrează pe o abordare foarte idealistă și ideologică a acestei probleme, care vizează Ei se concentrează pe o abordare foarte idealistă și ideologică a acestei probleme, care vizează eliminarea nicotinei din societate. Modul corect de a proceda este să înțelegem că această substanță, indiferent dacă ne place sau nu, va exista încă mulți, mulți ani, multe decenii, poate chiar la nesfârșit, și că provocarea este să ne asigurăm că oamenii o consumă într-un mod care le provoacă cât mai puțin rău posibil. Și asta se poate realiza prin trecerea de la produsele care ard tutunul la produsele fără ardere, de la produsele cu fum la produsele fără fum. Acum avem tehnologia necesară pentru a face acest lucru, și, din păcate, OMS respinge această cale în favoarea unei abordări ideologice, dar și imposibil de pus în practică.
Konstantinos Farsalinos, medic cardiolog, cercetător la Universitatea din Peloponez:
Nu uitați că Suedia, țara cu cele mai scăzute rate de fumat, o țară nefumătoare din Uniunea Europeană, a reușit să devină o țară nefumătoare numai datorită abordărilor de reducere a riscurilor, prin utilizarea snusului, a pliculeţelor cu nicotină, dar și a tuturor celorlalte produse de reducere a riscurilor. Așadar, trebuie să înțelegem că reducerea riscurilor asociate tutunului este un aliat în controlul tutunului și în controlul fumatului. Este un aliat al guvernelor în eforturile lor de a reduce fumatul.
Un alt impact major al diversității regionale este stimularea colaborării și a transferului de cunoștințe între state. Ghidurile internaționale recomandă împărtășirea experiențelor și colaborarea pentru dezvoltarea unor politici mai eficiente, adaptate la realitățile locale. Astfel, modelele de succes ale unor țări precum Suedia, Noua Zeelandă sau Japonia care au înregistrat căderi istorice ale prevalenței fumatului, odată cu adoptarea alternativelor care nu implică arderea tutunului, pot fi replicate sau adaptate, iar țările pot învăța din greșelile sau reușitele altora.
