În vara anului 1980, un adolescent slăbuț de 16 ani - Jeff Bezos - a intrat într-un restaurant McDonald’s din Miami, a completat o cerere și astfel a obținut primul job.
„Tatăl meu lucrase și el la McDonald’s când era tânăr, așa că, într-un fel, părea un ritual de trecere”, spune Bezos. Parte din echipa din bucătărie, el gătea 300 de ouă pe zi, întorcea burgeri și spăla băile. Când un distribuitor de ketchup de cinci litri s-a vărsat pe podeaua bucătăriei, a trebuit să curețe. „Eram cel mai jos pe scara ierarhică”, își amintește el, potrivit Forbes.
Foarte departe de a organiza o nuntă de 20 de milioane de dolari la Veneția sau de a zbura în spațiu, această experiență i-a oferit lecții valoroase. „Niciun job nu este sub demnitatea ta”, spune Bezos, în vârstă de 61 de ani, adăugând că oamenii ar trebui să „își creeze obiceiul devreme și să nu aștepte un job ‘important’ pentru a munci din greu”.
Timpul petrecut la fast-food i-a sădit și o obsesie pentru sisteme și i-a arătat importanța de a menține operațiuni eficiente și de a se concentra necontenit pe clienți. „Chiar și ca adolescent, puteam vedea că un design atent era ceea ce ținea totul să nu se destrame”, spune el. „La McDonald’s, când ceva se strică, simți imediat. Asta mi-a întărit convingerea că procesul contează și că sistemele bune pot ajuta pe oricine să obțină rezultate extraordinare”.
De când Bezos a renunțat la uniforma McDonald’s, a aplicat multe dintre aceste lecții pentru a construi Amazon în cea mai mare companie de comerț electronic din America, angajând peste 1 milion de oameni și conducând un imperiu logistic care acoperă mai mult de 125 de țări și teritorii.
„Amazon este o organizație condusă de cerere”, spune Matthew Davis, care lucrează în planificarea și livrarea centrelor de date pentru Amazon Web Services. „La McDonald’s, Bezos împărțea cererea în componente – 300 burgeri însemnau 300 chifle, 300 chiftele, 300 felii de brânză. Facem la fel și la Amazon. Dacă clienții au nevoie de un anumit număr de gigawați, calculăm câte rafturi și câte centre de date trebuie construite. Această logică vine direct din fast food: ce ai nevoie și cum putem livra asta în cel mai eficient mod posibil?”
Bezos este doar cel mai cunoscut exemplu dintr-un mic dar important grup de miliardari care și-au învățat primele lecții corporative sub luminile fluorescente ale restaurantelor. Conform Forbes, cel puțin 14 miliardari și-au câștigat primele salarii în astfel de lanțuri – adesea petrecând multe ore prăjind mâncare, spălând băi și golind coșuri de gunoi pentru salariul minim. Printre ei se numără fondatorul Binance, CZ, care a lucrat la McDonald’s înainte de turele de noapte la Chevron în Vancouver; Todd Graves, care a lucrat la lanțul specializat de pui Guthrie’s înainte să-și înceapă propria afacere rivală; și miliardarul fintech suedez Sebastian Siemiatkowski, care și-a început cariera la grătarul Burger King, unde l-a cunoscut și pe viitorul său cofondator Klarna, Niklas Adalberth.
Miliardari care au început în fast food:
-
Jeff Bezos – 244,3 miliarde $ – McDonald's
-
Jensen Huang – 143,1 miliarde $ – Denny's
-
CZ – 74,9 miliarde $ – McDonald's
-
Todd Graves – 17,2 miliarde $ – Guthrie's
-
Shahid Khan – 14,3 miliarde $ – Magazin de pizza
-
Mark Stevens – 10,1 miliarde $ – Jack in the Box
-
Russ Weiner – 5,4 miliarde $ – Wendy's
-
Sebastian Siemiatkowski – 3,2 miliarde $ – Burger King
Miliardari care și-au lansat propriile lanțuri de fast food:
-
Andrew Cherng – 7,7 miliarde $ – Panda Express
-
Peggy Cherng – 7,7 miliarde $ – Panda Express
-
Peter Cancro – 4,9 miliarde $ – Jersey Mike's
-
Jimmy John Liautaud – 2,4 miliarde $ – Jimmy John's
-
Steve Ells – 1 miliard $ – Chipotle
Miliardari care au lucrat în lanțurile deținute de familie:
-
Bubba Cathy – 13,7 miliarde $ – Chick-fil-A
-
Dan Cathy – 13,7 miliarde $ – Chick-fil-A
-
Trudy Cathy – 13,7 miliarde $ – Chick-fil-A
-
Lynsi Snyder – 8,7 miliarde $ – In-N-Out
Cu mulți ani înainte ca Russ Weiner să creeze băuturile Rockstar Energy, el a început câștigând 3,50 $ pe oră la un Wendy’s din California, lucrând la secția de cartofi prăjiți și la drive-through. Rușinat să fie văzut în uniforma Wendy’s, la 15 ani mergea cu autobuzul în haine civile, spunând prietenilor că lucrează într-un magazin de articole sportive, schimbându-se abia la locul de muncă. Acum regretă acest lucru. „Nu fi niciodată prea mândru să muncești”, spune el. O altă lecție din acele zile a venit când un client i-a spus să păstreze restul la o comandă. „Era doar vreo 1,50 $, dar salariul minim era 3,50 $ pe oră în 1986”, își amintește Weiner. Totuși, insistă că acest moment i-a influențat modul în care gândește despre bani și despre cum își plătește angajații.
Mark Stevens, investitorul de risc care a susținut companii ca Nvidia și LinkedIn, își atribuie mentalitatea de „hustler” unui început modest în Culver City, California, unde la 16 ani câștiga 2,50 $ pe oră prăjind inele de ceapă și cartofi la Jack in the Box. Munca l-a învățat lecții importante despre gestionarea inventarului și a detaliilor, spune el.
Cu mult timp înainte să devină a zecea cea mai bogată persoană din lume, Jensen Huang a emigrat din Taiwan și, la 15 ani, a obținut un job la Denny’s în Oregon, spălând veselă, curățând mesele și toaletele. A ajuns ospătar, luând comenzi, servind mâncare și turnând cafea. Huang spune că jobul l-a ajutat să-și învingă timiditatea și că se întâlnea cu colegi din Silicon Valley pentru a discuta idei. În 1993, la o cafea, el și cofondatorii au pus bazele companiei Nvidia, ce avea să revoluționeze grafica 3D pe calculator.
În timp ce Huang, Bezos și alții au găsit succesul departe de restaurantul în care și-au început carierele, alții au rămas și au prosperat în domeniu.
Când Peter Cancro, miliardarul din spatele lanțului Jersey Mike’s Subs, a aflat că magazinul de sandwich-uri din Point Pleasant, New Jersey, unde lucra de la 14 ani part-time, era de vânzare, a decis să riște. Avea doar 17 ani și nici măcar nu avea dreptul legal să felieze mezeluri, dar a sărit peste școală și a căutat un finanțator. În cele din urmă, a convins un fost antrenor de fotbal, Rod Smith, vicepreședinte la Ocean County National Bank, să-i împrumute 125.000 $ cu 10% dobândă. Acum, cu peste 3.000 de locații și un acord de 8 miliarde $ pentru vânzarea unei majorități către Blackstone, miza adolescentină i-a adus un mare succes.
Steve Ells, format la Institutul Culinar al Americii și fost sous-chef într-un restaurant de lux, și-a luat inspirația din scena taqueriilor din San Francisco, unde a început în 1993 un proiect paralel aproape de Universitatea din Denver pentru a-și finanța visul de a deschide un restaurant gourmet. Chipotle a devenit între timp un colos cu 3.800 de restaurante ce servește anual peste un miliard de burritos.
Andrew Cherng, imigrant chinez, a ajutat-o pe verișoara lui să conducă un restaurant chinezesc și, apoi, în 1972, a deschis un local mic în Pasadena împreună cu tatăl său. Soția, Peggy, doctor în inginerie electrică și specialistă în recunoaștere facială, petrecea serile și weekendurile alături de el, întâmpinând clienții la Panda Inn. Aceasta a fost baza pentru lanțul de servire rapidă Panda Express, deschis în 1983 într-un centru comercial din Glendale, California. Expertiza ei tehnică le-a dat un avantaj mare în scalare, inclusiv software personalizat și programe de formare pentru 50.000 de angajați. Andrew Cherng aducea experiența practică, învățând să fie adaptabil: „Dacă ceva nu funcționează, schimbă-l”. După patru decenii, Panda Express a ajuns la aproape 6 miliarde $ venit anual.
Nu toți miliardarii privesc cu drag la începuturile lor în fast-food. La 16 ani, Shahid Khan, proprietarul echipei Jacksonville Jaguars, a plecat din Pakistan spre Champaign, Illinois, cu doar 500 $ în buzunar. Unul dintre primele joburi a fost livrator de pizza la o afacere mică. Ceea ce-și amintește cel mai bine este felul în care îl tratau clienții, cu abuzuri verbale și fără bacșiș. „Nu cred în jigniri și abuzuri”, spune el. „Pentru alții, ca Steve Jobs sau Elon Musk, funcționează, dar nu este stilul meu”.
Toți miliardarii sunt de acord asupra unui singur aspect: ar angaja cu bucurie pe cineva care a lucrat în fast-food. „Fast-food-ul este un mediu accelerat”, spune Stevens, investitorul de risc. „Ești mereu în priză. Îți dă o apreciere reală pentru muncitorii cu salariu pe oră. Este o muncă grea, solicitantă, în picioare toată ziua. Nu se câștigă mult, dar înveți tenacitate, iar asta rămâne cu tine”.
Ştiri video recomandate
