
Lucrările de tragere pe sub Dunăre a conductei de gaze din perimetrul Neptun Deep au început, anunță autoritățile de resort, care precizează că acest gazoduct între Tuzla și Podișor este finalizat în proporție de 99%.
"Luni, 30 iunie 2025, la ora 14:55, a început operația de tragere a conductei DN 1000 mm în tunelul forat la subtraversarea fluviului Dunărea, în lungime de 1813 m.
Adâncimea maximă a tunelului forat este de 67 de metri sub talveg.
Tragerea se realizează din Insula Ialomiței, UAT Borcea, județul Călărași, cu ieșire în UAT Rasova, județul Constanța.
Lucrarea face parte din infrastructura conductei DN 1200/1000mm Marea Neagră-Podișor", a comunicat directorul general al Transgaz, Ion Sterian.
S. Burduja: Infrastructura aferentă proiectului Neptun Deep va face din România cel mai mare producător de gaze din UE
În urmă cu o lună, ministrul de atunci al Energiei, Sebastian Burduja, spunea că gazoductul Tuzla – Podișor, o magistrală de peste 300 de kilometri care va prelua gazele din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, este finalizat în proporție de peste 99%, urmând să fie recepționat oficial în următoarele 60 de zile.
"Între marile beneficii pentru România şi pentru Europa pe care finalizarea proiectului le va aduce se numără accesul la gaze pentru circa 185 de mii de români şi 523 de instituții publice din localitățile traversate de conductă și posibilitatea ca, în următorii doi ani, conducta să transporte LNG (gaze naturale lichefiate, n.r.) din Turcia, Azerbaidjan şi Grecia către Europa, consolidând securitatea energetică europeană.
În plus, infrastructura necesară preluării gazelor extrase prin proiectul Neptun Deep va transforma România în cel mai mare producător de gaze al Uniunii Europene", spunea Burduja la momentul respectiv.
Ce este Neptun Deep
Conform informațiilor oficiale, Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din zona românească a Mării Negre și primul proiect offshore în ape de mare adâncime din România.
Cu un volum total de gaze naturale estimat la 100 miliarde metri cubi, Neptun Deep ar urma să poziționeze România drept cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană.
Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 km2 și se află la o distanță de circa 160 km față de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri.
Drepturile de explorare, exploatare și producție pentru acest perimetru aparțin OMV Petrom și Romgaz, fiecare cu o participație de 50%.
Partenerii acestui proiect estimează că primele gaze din Neptun Deep vor fi extrase în 2027.
Investițiile necesare proiectului sunt estimate la circa 4 miliarde de euro, costurile fiind împărțite în mod egal între OMV Petrom și Romgaz.