Antena 3 CNN Economic Cu cât ar putea crește punctul de pensie | Anunțul momentului făcut de șeful Casei Naţionale de Pensii

Cu cât ar putea crește punctul de pensie | Anunțul momentului făcut de șeful Casei Naţionale de Pensii

Marea recalculare a pensiilor ar putea începe anul viitor, iar punctul de pensie ar urma să fie majorat cu peste 150 de lei. O spune chiar președintele Casei Naţionale de Pensii, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

de Andreea Ştefan    |    08 Oct 2022   •   13:04

De anul viitor ar putea începe recalcularea pensiilor?

”Dacă acest proces de evaluare se finalizează, procesul de recalculare trebuie făcut în baza unei noi legi a pensiilor. Deci, legea trebuie întâi aprobată, publicată în Monitorul Oficial, după aceea va trebui să elaboram și norme de aplicare a noii legi a pensiilor și după aceea avem baza legislativă, în baza căreia facem recalcularea. Ulterior se face și procesul de recalculare.

În 2024 putem să vedem primele majorări din noua lege a pensiilor?

Este prematur să spunem ce se va întâmpla în 2024.

Cum vedeți varianta aceasta: 1.745 să crească punctul de pensie?

Noi ca instituţie nu ne putem pronuţa asupra acestui procent. Mai sunt câteva luni şi trebuie să vedem cum stăm cu bugetul. Cu 1 ianuarie dacă se va hotărî, se majorează toate pensiile.

Şi s-ar putea să scrie acolo 2023, punctul de pensie 1.745 de lei, să crească de la 1.586, dacă va fi acord în coaliția de guvernare”, a declarat Daniel Baciu, președintele Casei Naţionale de Pensii.

[EMBED_171061

×
Subiecte în articol: punctul de pensie
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close