Instituţia nu are suficient personal pentru a face faţă volumului mare de lucrări pe care trebuie să le controleze.
Acest lucru explică şi de ce găsim acum în piaţa imobiliară construcţii de proastă calitate.
Nici legislaţia nu îi prea ajută pe inspectori. Atunci când descoperă nereguli, amenzile pe care le aplică sunt neînsemnate.
Lunar, la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) ajung mii de reclamaţii.
Unul dintre motivele pentru care găsim acum în piaţă construcţii de proastă calitate, neconforme, este pentru că Inspectoratul de Stat în Construcţii nu are suficienţi oameni cu care să verifice atât de multe obiective.
"Cele mai multe probleme sunt de petiţii şi reclamaţii. De exemplu, în trimestrul doi au fost 190.000 de obiective de investiţii în România.
În paralel, au fost aproape 3.000 de reclamaţii care trebuiau verificate", a spus Romulus Bulacu, inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului de Stat în Construcţii.
În plus, salariile inginerilor constructori sunt modeste în comparaţie cu ce reuşesc să ofere angajatorii privaţi.
Totodată, atunci când descoperă nereguli, amenzile pe care le pot aplică sunt infime, iar dezvoltatorii preferă să plătească şi să îşi continue nestingeriţi lucrările ilegale.
"Tot în legislaţie este necorelare, pentru lipsa autorizaţiei de construcţie, amenzile sunt foarte mici. Dai 5.000 de lei, ca să lucrezi fără autorizaţie de construţie", mai spune Romulus Bulacu.
În luna august 2021, au fost vândute la nivelul întregii țări peste 62.000 de imobile, cu peste 18.000 mai multe față de perioada similară a anului trecut.