Antena 3 CNN Economic Noul an vine cu un nou val de scumpiri! Lista produselor pentru care vom plăti mai mult de la 1 ianuarie 2024

Noul an vine cu un nou val de scumpiri! Lista produselor pentru care vom plăti mai mult de la 1 ianuarie 2024

Noul an vine cu un nou val de scumpiri. Cinci categorii de TVA și trei tipuri de accize sunt doar câteva dintre măsurile fiscal-bugetare care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024.

de Ioana Ciobanu    |    29 Noi 2023   •   09:40

Cel puțin 10 noi taxe și impozite vor intra în vigoare în doar câteva săptămâni, respectiv de la 1 ianuarie 2024.

Vom plăti mai mult pentru alimentele BIO, tradiționale, ori montane din cauza creșterii TVA-ului de la 5% la 9 %.

Ne vor costa mai mult locuințele de până în 120.000 de euro, iar pentru un apartament care ne costă, de exemplu, 90.000 de euro, preț fără TVA, vom plăti în plus aproximativ 4.000 de euro după ce TVA-ul crește.

Mai mult ne vor costa și serviciile oferite de către festivaluri, cluburi sau săli de sport.

Citește și: Cât costă meniul pentru masa de Revelion în 2023. Românii vor plăti mai mult pentru a petrece noaptea dintre ani la restaurant

Panourile fotovoltaice vor costa mai mult și alimentele dulci. Acestea din urmă vor fi mai scumpe din două motive: se introduce o nouă acciză pentru băuturile cu o concentrație mare de zahăr și de asemenea, crește TVA-ul pentru alimentele cu o concentrație mare de zahăr.

Este important de spus că sunt noi taxe și în ceea ce privește companiile.

Impozit de 3% pe cifra de afaceri pentru anumite firme și noi taxe pentru bănci și pentru firmele care activează în sectorul petrol și gaze.

Toate s-ar putea traduce în preț mai mare pentru consumatori și vorbim aici despre combustibil mai scump, ori despre rate mai mari.

În tot acest context a crescut și salariul minim, însă este important de spus că pentru sectorul de agricultură și construcții, salariul minim brut a crescut, însă net-ul a rămas exact același, iar pentru celelalte categorii, salariul minim a crescut în variantă netă doar cu 80 de lei.

×
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close