Antena 3 CNN Economic Românii care ar urma să plătească o taxă suplimentară la pensie! Ar pierde aproximativ 400 de lei lunar

Românii care ar urma să plătească o taxă suplimentară la pensie! Ar pierde aproximativ 400 de lei lunar

Liberalii își doresc să introducă o nouă taxă pentru pensionari. Seniorii ar pierde aproximativ 400 de lei din venituri dacă aceasta se va aplica.

de Laura Dinu    |    12 Feb 2024   •   17:00

Este vorba despre o măsură dezbătută în aceste zile în Senat, o inițiativă legislativă semnată de mai mulți deputați și senatori ai Partidului Național Liberal, precum Florin Cîțu, Dan Vîlceanu sau Virgil Guran, care își doresc un impozit de 10% pentru pensionarii care au venituri mai mari de 4000 de lei.

Mai exact, aceștia ar urma să plătească o contribuție de 10 procente la Sănătate pentru suma care depășește 4000 de lei.

O astfel de măsură a fost în vigoare și în trecut, însă, la acea dată, măsura a fost declarată neconstituțională, fiind dată printr-o ordonanță de urgență, și nu prin lege.  

Acesta este și motivul pentru care liberalii își doresc ca de data aceasta, pensiile mai mari de 4000 de lei să fie suprataxate prin lege.

Prezent în platoul emisiunii Decisiv de la Antena 3 CNN, fostul ministru al Muncii, Marius Budai, a declarat că PSD va respinge o astfel de măsură.

”Este vorba despre cei care în 2021 nu au dat niciun leu în plus la pensii. Dan Vâlceanu, Florin Cîțu…”, a afirmat Marius Budăi.

”Vreau să liniștim oamenii din start, această lege nu va trece, PSD va vota împotrivă”, a mai spus el în exclusivitate la Antena 3 CNN. 

În cazul în care totuși o astfel de măsură ar intra în vigoare, în cazul unei pensii de 5.000 de lei, de exemplu, care este deja impozitată cu 10%, plus această taxă propusă de PNL, din 5000 de lei brut, românii vor ajunge să ia o pensie de aproximativ 4600 de lei.

”Este aceeași logică din 2010, când nu au putut tăia pensiile, pentru că legea era neconstituțională, așa că au venit fix cu această măsură. Și logica lui 2021, când tot PNL, prin Cîțu și Vîlceanu, nu au dat niciun leu în plus la pensii”, a mai spus Marius Budăi la Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: Marius Budăi pensie
Parteneri
Primele imagini cu băiețelul din Gorj vândut de părinți în Germania
x close