Antena 3 CNN Economic Monitorul preţurilor. Care este costul alimentelor în funcţie de oraş şi magazin

Monitorul preţurilor. Care este costul alimentelor în funcţie de oraş şi magazin

Monitorul preţurilor. Care este costul alimentelor în funcţie de oraş şi magazin
Sursa foto: Foto: en.wikipedia.org
de M.Z.    |    29 Ian 2015   •   08:28

Consiliul Concureţei anunţă că la sfâşitul anului va fi gata Monitorul preţurilor, adică un site care va furniza date despre costul alimentelor în funcţie de oraş şi magazin. 

Proiectul nu este privit, însă, cu ochi buni de reprezentanţii hipermarketurilor. Oficialii spun că informaţiile nu vor ajunge la consumatori pentru că preţurile se schimbă chiar şi de câteva ori pe zi.
 
Între timp, o asociaţie pentru protecţia consumatorilor a realizat un astfel de site pentru câteva produse de bază. 
 
Economat.ro este site-ul de unde bucureştenii pot afla şi compara în timp real preţurile din marile magazine. Proiectul a fost pus la punct de Asociaţia pentru protecţia Cosumatorilor. Cine este interesat află, de exemplu, că în vestul Capitalei, un kilogram de făină costă între 1,95 lei şi 2,69 lei în funcţie de magazin, în timp ce litrul de ulei ajunge 5,49 de lei. 
 
O astfel de idee are şi Consiliul Concurenţei, care vrea să demareze Monitorul Preţurilor la nivelul întregii ţări până la sfârştiul acestui an.
 
Platforma cu preţuri în timp real ar fi de folos pentru mulţi cumpărători care nu ştiu cum să facă cea mai bună alegere la cumpărături.
 
Reprezentanţii marilor reţele de magazine spun, însă, că acest proiect nu îi ajută foarte mult pe clienţi pentru că modificările de preţ pot apărea zilnic şi chiar de mai multe ori pe zi.

În aceste condiţii, consumatorul ar beneficia efectiv de preţ doar dacă navighează tot timpul pe internet şi merge rapid în magazin. Iar de multe ori diferenţa de preţ nu justifică banii în plus daţi cu transportul până la hipermarket.
 
La începutul lunii ianuarie, Consiliul Concurenţei a dat o amendă-record de 30 de milioane de euro pentru patru hipermarketuri care s-au înţeles cu furnizorii sa mentina acelasi preturi. 
 
 
 

×
Subiecte în articol: Consiliul Concurentei alimente
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close