Antena 3 CNN Economic Orașul din România în care se merge gratuit cu mijloacele de transport în comun o dată pe săptămână

Orașul din România în care se merge gratuit cu mijloacele de transport în comun o dată pe săptămână

Există un oraș din România în care vinerea se circulă gratuit cu mijloacele de transport în comun, iar programul se numește "Vinerea verde".

Orașul din România în care se merge gratuit cu mijloacele de transport în comun o dată pe săptămână
Sursa foto: Mediafax
de Milena Niță    |    30 Iul 2023   •   14:50

Este vorba despre aproximativ 10.000 de persoane care călătoresc gratuit cu tramvaiele şi autobuzele urbane în municipiul Arad, în fiecare zi de vineri. 

Programul se adresează tuturor utilizatorilor şi îşi propune să îi determine pe arădeni să folosească mai puţin maşina personală.

Programul este o iniţiativă locală aprobată în luna mai de consilierii locali din Arad şi care se aplică de la începutul lunii iulie. 

"Este un program derulat împreună cu Primăria Arad şi îşi propune încurajarea utilizării transportului public în detrimentul transportului cu maşina personală, ca măsură de îmbunătăţire a calităţii aerului. 

Prin creşterea numărului celor care folosesc tramvaiele şi autobuzele se ajunge şi la o decongestionare a traficului, implicit la reducerea numărului de accidente rutiere. 

Estimăm că aproximativ 10.000 de călători beneficiază în fiecare zi de vineri de acest program, iar reacţia lor a fost una pozitivă", a declarat Claudiu Godja, directorul CTP Arad, potrivit adevarul.ro.

×
Subiecte în articol: tramvai Arad gratuit Vinerea Verde
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close