Antena 3 CNN Economic Radu Miruţă vrea o limită la cantităţile de ciment importate din ţările non-UE. Industria, afectată de concurenţa neloială

Radu Miruţă vrea o limită la cantităţile de ciment importate din ţările non-UE. Industria, afectată de concurenţa neloială

M.P.
1 minut de citit Publicat la 23:25 25 Sep 2025 Modificat la 23:25 25 Sep 2025
radu miruță
Ministrul Economiei, Radu Miruță. Foto: Hepta

Ministrul Economiei va solicita oficial Direcţiei Generale Comerţ a Comisiei Europene să analizeze impunerea unei limite privind cantităţile de ciment importate din ţările non-UE, după ce reprezentanţii industriei i-au spus că sunt afectaţi de concurenţa neloială. 

Acesta s-a întâlnit joi cu Denis Redonnet, Deputy Director-General DG Trade de la Comisia Europeană, căruia i-a prezentat cifre cu privire la concurenţa neloială pe care o acuză reprezentanţii industriei de ciment din România.

"Acum o lună au venit la mine la minister toţi reprezentanţii industriei de ciment să îmi spună că sunt afectaţi de concurenţa neloială. Am cerut date, am analizat, m-am convins că au dreptate. Astăzi, o lună mai târziu, am mers special să îl întâlnesc pe Denis Redonnet, Deputy Director-General DG Trade de la Comisia Europeană, căruia i-am prezentat cifre concrete şi am agreat să îi trimit o solicitare oficială pentru analizarea impunerii unei limite privind cantităţile de ciment importate din ţările non-UE", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, importurile de ciment în România au crescut brusc, chiar exponenţial, de la aproape toţi vecinii non-UE, pentru că aceştia nu sunt obligaţi să respecte aceleaşi condiţii de mediu şi nici să plătească certificate de carbon.

"Cu toţii avem o relaţie de bună vecinătate, dar concurenţa trebuie să fie echitabilă. România este ţară de graniţă a UE. Produsele grele şi voluminoase ajung la noi ca destinaţie finală, pentru că transportul lor mai departe devine prea scump. Aşadar, România are un specific diferit şi trebuie tratată echitabil. Asta facem: cu cifre, cu respect, dar şi cu fermitate atunci când industria noastră este pusă în pericol de concurenţa neloială", a subliniat Radu Miruţă.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close