Antena 3 CNN Economic Raportul FMI, după vizita în România. Surse: Experţii recomandă noi taxe inclusiv la mâncare şi se arată îngrijoraţi de creşterea salariilor. Avertisment pentru majorarea pensiilor

Raportul FMI, după vizita în România. Surse: Experţii recomandă noi taxe inclusiv la mâncare şi se arată îngrijoraţi de creşterea salariilor. Avertisment pentru majorarea pensiilor

Antena 3 CNN a obţinut în exclusivitate raportul FMI. Experţii de talie internaţională susţin că pachetul austerităţii este un prim pas important pentru reducerea bugetului ridicat deficit. 

de Cătălina Mănoiu    |    04 Oct 2023   •   09:05

Însă, potrivit raportului, sunt necesare alte reforme fiscale pentru a creşte veniturile la stat. 

Mai mult, în următorii doi ani, Guvernul trebuie să impună noi taxe.

Raportul pe care l-a redactat Fondul Monetar Internațional și pe care ar trebui să-l prezinte într-o conferință de presă spune că Guvernul trebuie să vină cu un nou pachet de taxe, nu mai târziu de următorii doi ani. 

În continuare, Fondul Monetar Internațional cere Guvernului și recomandă totodată să fie scăzut pragul pentru microîntreprinderi, lucru pe care guvernanții au refuzat să îl facă de această dată. 

Cer, de asemenea, cei de la Fondul Monetar Internațional să fie unificat TVA-ul, să nu mai existe cote diferite, așa cum avem în prezent și totodată să fie eliminate și restul facilităților fiscale, dar și privilegiile. 

În ceea ce privește politicile guvernului, Fondul Monetar Internațional atrage atenția și asupra faptului că majorările salariale care sunt în discuție ar putea să ducă la o revenire a inflației. 

Sunt, într-adevăr, și critici în acel raport pentru că, spun reprezentanții de la Fondul Monetar, și faptul că această încercare a guvernului de a reduce prețul alimentelor și de a plafona adaosul comercial duce de fapt la creșteri de prețuri pentru alte produse și aduce din nou inflație. 

În ceea ce privește taxarea recomandată de Fondul Monetar Internațional, susțin aici experții că ar trebui să regândească România modul în care se pun taxele pentru proprietăți. Aleșii au refuzat ca de această dată să schimbe taxarea pe proprietăți, deși discuția are loc în fiecare an. 

Sunt câteva riscuri pe care le subliniază Fondul Monetar Internațional și ele fac referire la anul viitor. 

Experții economici susţin și că cele patru rânduri de alegeri ar putea să facă dificilă implementarea acestei reforme fiscale, dar și a reformelor din planul național de redresare și reziliență. 

Au pus sub lupă practic tot pachetul fiscal și spuneau că acea taxă de 1% aplicată companiilor din cifra de afaceri pentru marile companii ar putea să aducă o povară fiscală suplimentară şi să restrângă activitatea de intermediere. Aici, vizate sunt și băncile și marile companii. 

În plus, recomandă cei de la Fondul Monetar să nu mai fie introduse taxe peste noapte și în acest scop, Ministerul Finanțelor să creeze special un departament care să se ocupe de introducerea noilor taxe. 

FMI, avertisment pentru guvernul României

- Majorarea pensiilor, în pericol

- FMI a cerut să vadă planul guvernului după ce măsurile fiscale sunt suspendate la CCR

Deficitul bugetar stă să explodeze. Soluţii de avarie gândite de guvern

1. amânarea unor finanţate din bugetul de stat

2. amânarea unor plăți

3. taxe mai mari pentru jocurile de noroc

4. reorganizarea Ministerului Finanțelor

5. verificarea modului în care primăriile cheltuie banii

Taxe controversate care pot pica legea la Curtea Constituţională

- taxa de 2% pe cifra de afaceri a băncilor 

- taxă de 0,5% pe cifra de afaceri în sectorul petrol şi gaze 

- cash limitat la 5.000 de lei persoane fizice

- din 2025 - plăţile limitate la 2.500 de lei cash

- cash limitat la 2.000 de lei pentru cash&carry.

×
Subiecte în articol: FMI taxe creşterea salariilor
Parteneri
Stradă surpată şi în Cluj-Napoca Traficul este restricționat
x close