Antena 3 CNN Economic Statul se împrumută din nou de la români, într-o altă ediţie Fidelis. Care sunt dobânzile

Statul se împrumută din nou de la români, într-o altă ediţie Fidelis. Care sunt dobânzile

M.P.
2 minute de citit Publicat la 14:17 03 Oct 2025 Modificat la 14:17 03 Oct 2025
bancnote euro
Ultima listare a titlurilor de stat Fidelis la Bursa de Valori București a adus statului aproape 700 de milioane de lei. Sursa foto: Getty Images

Ministerul Finanțelor a precizat, într-un comunicat, că a lansat a noua ediţie Fidelis, ce se va desfășura între 10-17 octombrie. Programul vine cu dobânzi de până la 8,20% la emisiunile în lei și de până la 6,50% la cele în euro.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București, potrivit comunicatului.

Românii care vor să-și investească economiile în Programul Fidelis, ediția din octombrie, vor beneficia de dobânzi atractive și neimpozabile:

Sursa amintită mai precizează că donatorii de sânge beneficiază și de tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în lei, cu scadență la 2 ani, la o dobândă de 8,20%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.

Noua structură a programului FIDELIS, împreună cu programul Tezaur, care include maturități de 1, 3 și 5 ani, oferă investitorilor și celor care doresc să economisească prin titluri de stat întreaga paletă de maturități, de la 1 la 10 ani, cu opțiuni atât în moneda națională, cât și în euro.

Beneficii la programul Fidelis:

  • posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă;
  • veniturile obținute din deținerea titlurilor sunt neimpozabile;
  • flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Ministerul Finanțelor reaminteşte că valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Când crede ministrul Finanțelor că ieșim din austeritate

România are toate ingredientele pentru a depăşi, până la sfârşitul anului 2026, contextul fiscal-bugetar pe care îl parcurge în prezent, printr-un plan bine pus la punct şi prin consecvenţă, a afirmat miercuri ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, în cadrul unui eveniment de specialitate.

"Din punctul meu de vedere, avem toate ingredientele să îl depăşim până la sfârşitul anului 2026 printr-un plan bine pus la punct şi prin consecvenţă. Vreau să transmit acest mesaj pentru că există această chestiune care e foarte dezbătută, discutată public, legată de cât de lungă va fi această perioadă, când reuşim să depăşim această perioadă în care facem ajustarea bugetară", a spus Alexandru Nazare.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close