Antena 3 CNN Economic ”Tinerii sunt așteptați să acceseze aceste credite!” Gabriela Firea anunță operaționalizarea creditelor Student Invest și Family Start

”Tinerii sunt așteptați să acceseze aceste credite!” Gabriela Firea anunță operaționalizarea creditelor Student Invest și Family Start

Regulamentul celor două programe de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată, Student Invest și Family Start, a fost publicat în Monitorul Oficial, anunță ministrul Familiei Gabriela Firea.

”Tinerii sunt așteptați să acceseze aceste credite!” Gabriela Firea anunță operaționalizarea creditelor Student Invest și Family Start
Sursa foto: pixabay
de Laura Dinu    |    03 Oct 2022   •   09:28

”O veste importantă pentru tinerii și familiile la început de drum. A fost publicat în Monitorul Oficial regulamentul celor două programe de creditare cu garanția statului și dobândă subvenționată, Student Invest și Family Start.  

Mi-am dorit mult ca aceste două programe, incluse în pachetul „Sprijin pentru România”, să prindă contur în acest an și le mulțumesc pentru sprijin și susținere președintelui Camerei Deputaților și a PSD, Marcel Ciolacu, premierului și președinte PNL, Nicolae Ionel Ciucă, și ministrului Finanțelor, Adrian Câciu. 

Programele de sprijin pentru tineri și familii, pe care le-am inițiat și susținut în Guvern, ca ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, sunt derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare. Din acest moment, băncile se vor putea înscrie în program, iar tinerii sunt așteptați să acceseze aceste credite.  

Prin programele „Student lnvest” şi „Family Start” vor putea fi accesa credite garantate de stat în proporție de 80% și cu dobânzi subvenționate. Tinerii vor achita la final tot atât cât au împrumutat. În plus, sumele vor putea fi rambursate în maximum 10 ani.  

Fiecare student poate obține un credit de până la 50.000 de lei pentru plata taxelor școlare, a chiriei pe durata studiilor sau pentru achiziția de cărți.  

În programul „Family Start”, suma maximă care poate fi împrumutată este de 75.000 de lei și poate fi folosită pentru evenimentele importante ale unei familii, cum ar fi nunta sau botezul unui nou-născut, educația și creșterea copiilor sau chiar achitarea avansului pentru o mașină de familie, cu 7 locuri”, scrie Gabriela Firea pe o rețea socială. 

? O veste importantă pentru tinerii și familiile la început de drum. A fost publicat în Monitorul Oficial regulamentul...

Publicată de Gabriela Firea pe Duminică, 2 octombrie 2022

 

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close