Alstom va livra României încă nouă trenuri Coradia până la finalul acestui an, iar termenul final pentru finalizarea contractului este luna mai 2026 cu o întârziere de aproape un an şi jumătate, a declarat preşedintele Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), Mihai Barbu, în marja evenimentului Zilele Feroviare, potrivt Agerpres.
„Până în 2026, toate ramele Alstom vor fi în România. Am fost la fabrica din Bautzen, Germania, unde am văzut că se lucrează intens. Reprezentanţii fabricii ne-au asigurat că până în luna mai toate cele 37 de rame contractate vor fi livrate. La Bautzen se produc trenuri pentru Germania, Irak şi România cele mai multe fiind destinate României. Trenurile erau deja marcate, iar procesul de producţie era clar structurat. Am văzut personal ce înseamnă organizarea nemţească fiecare stand avea un monitor cu sarcinile exacte, piesele necesare şi timpul de execuţie. De aceea sunt aproape sigur că trenurile vor fi gata la timp”, a explicat Mihai Barbu.
Alstom va plăti penalizări
Până în prezent, România a primit cinci rame Coradia, iar până la sfârşitul anului urmează alte nouă. Restul până la totalul de 37 vor fi livrate până în mai 2026. Întrebat despre penalităţile aplicate pentru întârzierile înregistrate, preşedintele ARF a precizat că, în prezent, nu se calculează noi penalităţi, întrucât contractul se află sub controlul Curţii de Conturi.
„Nu am mai aplicat penalităţi deocamdată, dar este clar că Alstom va trebui să le plătească. Este important de separat cele două aspecte: livrarea trenurilor şi plata penalităţilor. Nu vreau ca discuţiile financiare să afecteze livrarea trenurilor. Avem un contract pe 15 ani care include şi mentenanţa, deci avem timp să clarificăm modul de plată”, a subliniat Barbu.
El a spus că prioritatea este livrarea trenurilor, nu conflictul contractual: „Pe oameni nu-i interesează detaliile birocratice, ci să circule cu trenuri moderne. Nu vreau să ajungem la situaţii ca la metrou, unde trenurile stau în depouri din cauza litigiilor. Pentru mine, livrarea trenurilor este pe primul loc. Apoi, desigur, compania va trebui să plătească penalităţile stabilite.”
„Ne-am pregătit pentru perioada următoare, când vor sosi multe trenuri. O parte dintre proiecte vor trece pe alte surse de finanţare, însă tranziţia nu va afecta plăţile. Din PNRR vor fi finanţate locomotivele şi o parte din trenurile PESA, nu Coradia. Căutăm soluţiile optime pentru ca procesul de plată să continue fără probleme”, a spus Barbu.
Până la sfârşitul anului 2026, România urmează să primească 144 de rame şi locomotive
• 62 de rame electrice regionale (PESA),
• 37 de rame interregionale (Alstom Coradia),
• 29 de rame interregionale suplimentare,
• 16 locomotive electrice.
„Primele trenuri PESA au ajuns deja în România şi se află în faza de testare. Până la sfârşitul anului viitor vor fi livrate zece rame, apoi câte patru lunar, începând din ianuarie. Contractul este respectat, iar acesta este un semnal foarte bun”, a explicat preşedintele ARF. În ceea ce priveşte cele 16 locomotive Alstom, una a fost deja livrată, iar restul vor ajunge până la jumătatea anului viitor, conform calendarului finanţat prin PNRR.
Evenimentul Zilele Feroviare 2025, organizat la Bucureşti pe 14 şi 15 octombrie, a reunit autorităţi, companii de top, experţi şi parteneri strategici din domeniul transportului pe şină. Aflat la cea de-a XX-a ediţie, summitul reprezintă cea mai importantă conferinţă şi expoziţie feroviară din România, reunind anual sute de profesionişti şi lideri din industrie. Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului.