Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Cel mai mare aerodrom din țară a fost modernizat: „A renăscut”

Cel mai mare aerodrom din țară a fost modernizat: „A renăscut”

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 19:41 07 Iun 2024 Modificat la 19:41 07 Iun 2024
BeFunky-collage (83)
Cel mai mare aerodrom din țară a fost modernizat: „A renăscut”

Aerodromul din Clinceni este cunoscut pentru locul în care Şoimii României se antrenează săptămânal pentru competiţiile naţionale şi internaţionale la care participă, iar de câteva luni, aerodromul şi-a schimbat complet înfăţişarea.

„Aerodromul Clinceni a renăscut. Este într-un plin proces de modernizare, a primit recent o nouă pistă de asfalt cu o bretea paralelă.

Pista de iarbă a fost refăcută. Am construit un hangar nou, un turn de control nou”, a declarat George Rotaru, director Aeroclubul României.

Noua pistă are o lungime de aproximativ un kilometru, iar prin intermediul noilor lucrări se poate zbura atât pe timp de noapte, cât şi pe vreme rea. Pe lângă toate acestea, noul turn de control face ca totul să fie mult mai sigur în această zonă de antrenament.

„Noul turn de informare ne ajută pentru că traficul s-a intensificat pe noul aerodrom modernizat, oferă informaţii mai bune aeronavelor din aer şi o privire de ansamblu a întregii zone de zbor.

Se pot observa şi avioanele care fac acrobaţii şi avioanele din turul de pistă şi întreaga pantă de aterizare sau decolare a avioanelor care zboară de pe clinceni”, spune Mihnea Istrate, comandant.

Zborurile întoarse, tonourile rapide sau trecerile la doar câţiva metri de sol cu o viteză de peste 300 de kilometri la oră se pot face fără griji după această investiţie.

Aeroclubul României are 15 aerodromuri pe care se antrenează în jur de 3.000 de sportivi.

Spectacol aviatic inedit pe Aerodromul Clinceni, de Ziua Copilului

În urmă cu câteva zile, de Ziua Copilului, pe Aerodromul Clinceni a avut loc un spectacol aviatic inedit.

Clinceni Air Show i-a impresionat pe cei 10.000 de participanţi. Formaţiile de piloţi le-au oferit celor prezenţi demonstraţii de excepţie.

Forțele Aeriene Române au pregătit o mulțime de avioane și elicoptere: F-16, C-27 Spartan, IAR-330 Puma, IAK-52, IAR-316B și IAR-99 Șoim.

De la Clinceni Air Show nu au lipsit nici cei de la formația de planoare White Wings, parașutiștii echipei Blue Wings, formația The Pelicans și cele trei avioane ultraușoare ale lor.

Evenimentul aviatic s-a încheiat cu un impresionat spectacol de artificii.

×
Parteneri
x close