Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Raed Arafat, despre incendiul de la Petromidia: "Trei pompieri au fost răniți" | A fost o intervenție foarte riscantă

Raed Arafat, despre incendiul de la Petromidia: "Trei pompieri au fost răniți" | A fost o intervenție foarte riscantă

Silvia Preda
2 minute de citit Publicat la 19:36 21 Iun 2023 Modificat la 19:49 21 Iun 2023

O explozie urmată de incendiu a avut loc miercuri la Petromidia, în județul Constanța. Fumul gros se vede de la depărtare, de pe plaja de la Năvodari.

"Răspunsul s-a făcut prin alertarea întregului personal al ISU Constanța, mobilizarea lor, inclusiv de acasă, deci nivel 4 de alertă, plus Inspectoratul General a trimis din Turcia, Ialomiţa, Călăraşi și București echipaje de intervenție, inclusiv unitatea de intervenție cu roboți, care, din ce știu, este deja intrată în lucru acolo, pentru participarea la acțiunile de răcire la acest moment și să putem să îndepărtăm un pic pompierii din zonă", a spus Arafat, miercuri seară, în direct la Antena 3 CNN.

Arafat: "A fost o intervenție foarte riscantă, intervenție care era risc asupra personalului"

Potrivit lui, pompierii au intervenit numai cu aparate izolante de respirat, din cauza substanțelor care erau în zonă.

Citeşte şi: Rafinăria Petromidia are un istoric cu incidente grave

"S-au făcut măsurători și de Ministerul Mediului. Constanța, ca oraș, n-a fost afectat, dar local, în jurul focarului de la incendiu existau substanțe. Pompierii trebuiau să se izoleze și să respire prin aparatele lor, ca să lupte împotriva incendiului. Din fericire, n-am avut victime. Am avut trei răniți pompieri, doi de la pompierii militari, dar ușor, și unul de la pompierii civili", a declarat Raed Arafat.

Șeful DSU precizează că au fost mobilizate inclusiv echipaje medicale

"Au fost mobilizate inclusiv echipaje medicale, au fost şase echipaje de la SMURD, inclusiv o mașină de terapie intensivă, și şase de la serviciul de ambulanță, care au fost ținute la distanță în caz că va fi nevoie de ele. La acest moment, deja de aproximativ 45 de minute, știm că nu mai există flacără, adică flacăra a fost stinsă, însă există risc de reaprindere și la acest moment trebuie lucrat câteva ore în focar pentru răcire, până se golește instalația și până reușesc să închidă robineții și tot ce este acolo. Asta din ce spune comandantul intervenției, care este inspectorul șef a față a locului.

Vezi şi: Prima reacție Rompetrol vizavi de situația de la Petromidia: "Incendiul s-a produs la finalul unor lucrări de mentenanță"

Există monitorizare continuă la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență, de altfel am avut și o teleconferință între inspectorul general, inspectorul șef care e la fața locului și cu mine, să vedem situația reală care este și atunci mi s-a raportat că este situația sub control. Riscul, cum am zis, fiind mare pe durata intervenției și încă există risc asupra pompierilor care intervin până știm că totul este lichidat și situația este controlată definitiv, adică nu mai trebuie echipaje de intervenție", a mai spus Arafat.

Raed Arafat: Mijloacele de intervenție de pe mare vor sosi către sfârșitul acestui an

"Sunt comandate, sunt în fabricare, sunt două nave de căutare, salvare și stingere maritime care urmează să intre în dotarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și în curând navele vor fi lansate la apă unde va continua fabricarea lor în interior, după care vor fi predate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență către sfârșitul anului și vor intra ambele în dotarea acestuia. Noi am simțit lipsa unor astfel de mijloace", a precizat Arafat.

Citeşte și: Primele imagini de la incendiul produs la rafinăria Petromidia. Muncitorii fug din calea flăcărilor

×
x close