Antena 3 CNN Emisiuni În fața națiunii Radu Mihaiu nu acceptă înfrângerea şi insistă să se renumere voturile, la Sectorul 2:  „143 de voturi nu erau în urnă”

Radu Mihaiu nu acceptă înfrângerea şi insistă să se renumere voturile, la Sectorul 2:  „143 de voturi nu erau în urnă”

Edilul Sectorului 2, candidat pentru un nou mandat, continuă să reclame fraude la numărarea voturilor

radu mihaiu
Radu Mihaiu nu acceptă înfrângerea şi insistă să se renumere voturile, la Sectorul 2:  „143 de voturi nu erau în urnă”
de Redacția Antena 3 CNN    |    12 Iun 2024   •   21:23

Radu Mihaiu a depus plângeri penale şi cere forţelor politice să accepte renumărarea voturilor pe motiv că au dispărut 143 de voturi.

Mai exact, edilul Sectorului doi, candidat pentru un nou mandat spune că sunt suspiciuni pe 2.000 de voturi, iar la Biroul Electoral Municipal s-a luat decizia renumărării voturilor la secţia 352.

"Îmi pare rău că a luat atât de mult timp și au fost umiliți oamenii aceia din secția de votare, efectiv au fost ținuți toată ziua de luni, apoi și marți, pentru că astăzi să fie chemați din nou pentru renumărare. A fost o greșeală omenească pe care ei au recunoscut-o.

Vreau să spun că reprezentanții PSD și PNL în Biroul Electoral Municipal au votat împotriva renumărării. Toți ceilalți au votat pentru renumărare. Asta face destul de clar cât de mult își dorește PSD și PNL transparența.

Voturile doamnei Bughiu au fost trecute la mine şi voturile mele au fost trecute la doamna Bughiu. Acolo erau 333 în dreptul meu și 47 în loc în locul doamnei Buriu și au fost întoarse. Probleme mai sunt și pe alte secții pe care le-am reclamat deja, însă Biroul Electoral de Sector nu a luat încă în discuție cererile noastre de renumărare.

De exemplu la secţia 195 de pe Dimitrie Pompeiu, unde s-au prezentat conform procesului-verbal de pe site-ul AEP, s-au prezentat la urne 922 de alegători și voturi valabile exprimate au fost 765 plus 14 nule. Şi diferența de 143 de voturi nu este explicată nicăieri.

Lipsind voturi nu s-au închis secţiile. Nu s-au închis cheile, dar oamenii din secție nu au putut să-și asume acel rezultat și s-a mers cu sacul de voturi către Biroul Electoral de Sector.

La Biroul Electoral de Sector președintele și cu cineva de la STS statistician, n-am înțeles exact foarte clar ce este au închis procesul verbal, așa cum vă spun, 922 de alegători s-au prezentat și au preluat buletine. 765 au votat pe cineva şi 14 nule. Eu spun că au dispărut 143 de voturi. Nu erau în urnă. Nu s-a discutat încă în biroul de sector această speţă. A fost închisă de către președintele secției de votare, împreună cu cineva de la STS, neasumat, de către membrii comisiei.

×
Subiecte în articol: Radu Mihaiu sectorul 2
Parteneri
x close