Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN "Dronele au lovit la 400 de metri de noi!" | Românii de lângă portul ucrainean la Dunăre atacat de Rusia se tem pentru viețile lor și speră într-un miracol

"Dronele au lovit la 400 de metri de noi!" | Românii de lângă portul ucrainean la Dunăre atacat de Rusia se tem pentru viețile lor și speră într-un miracol

Românii de la granița dunăreană cu Ucraina sunt speriați după bombardamentele de noaptea trecută.

"Dronele au lovit la 400 de metri de noi!" | Românii de lângă portul ucrainean la Dunăre atacat de Rusia se tem pentru viețile lor și speră într-un miracol
Sursa foto: Profimedia Images
de Alexandra Ghețea    |    02 Aug 2023   •   16:48

Cea mai mare frică este că, în cazul unui alt atac, dronele ar putea ajunge peste casele lor.

Antena 3 CNN a transmis în direct satul Plauru, situat aproape de portul Izmail, bombardat de ruși.

"Am reușit să ajungem în poate cea mai apropiată localitate românească de locul în care au lovit dronele trimise de Rusia asupra portului Izmail.

Satul Plauru se află la circa trei kilometri de portul atacat. Au fost lovite mai multe elemente de infrastructură portuară, inclusiv un depozit de combustibil care încă arde.

Chiar dacă se simt în pericol, oamenii spun că nu-şi vor părăsi locurile în care au crescut și în care își duc viața de zi cu zi. Ei speră ca situația să se rezolve, cumva, iar atacurile ruse să nu ajungă pe teritoriul României", a relatat din Plauru, județul Tulcea, corespondentul Antena 3 CNN, Alexandra Gheţea.

Citește și: MApN: Nu au fost identificate amenințări militare directe la adresa apelor teritoriale ale României

Primarul din Ceatalchioi, comună din județul Tulcea, situată, și ea, aproape de portul bombardat, a povestit momentele terifiante de miercuri dimineață.

Primar: "Exploziile din port, la circa 400 de metri de localitatea românească"

"Panica a fost foarte mare în rândul localnicilor. Distanța era mica și toți se gândeau ca drona ar putea cădea pe locuințe. E o stare tensionată, de frică", a declarat primarul Tudor Cernega.

El a estimat că localnicii din Ceatalchioi s-au aflat la circa 400 de metri de exploziile care au avariat portul ucrainean.

Dronele lansate de Rusia au venit dinspre Marea Neagră şi s-au deplasat spre vest, de-a lungul Dunării, spre Izmail, port-cheie din care grânele ucrainene sunt transportate cu barje spre portul Constanța pentru a fi trimise spre ale părți ale lumii.

Klaus Iohannis a calificat atacurile rușilor la Izmail drept crime de război

Forţele Kievului au distrus 11 drone Shahed de concepție iraniană deasupra regiunii Odesa.

Bombardamentele au lovit în primele ore ale zilei instalații portuare şi depozite pentru cereale. Inclusiv clădirea administrației portului a fost avariată serios.

Președintele Klaus Iohannis a denunțat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene la Dunăre drept "inacceptabile" și le-a numit "crime de război".

Ministerul român al Apărării a dat însă asigurări că teritoriul României n-a fost afectat de atacul cu drone. 

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close