Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN O fetiţă de 5 ani i-a salvat viaţa fratelui după un accident grav. Copiii au stat 55 de ore singuri, alături de cadavrele părinţilor

O fetiţă de 5 ani i-a salvat viaţa fratelui după un accident grav. Copiii au stat 55 de ore singuri, alături de cadavrele părinţilor

În Australia, o copilă de 5 ani a salvat viața fratelui ei, după un accident de mașină care le-a ucis părinții. Fetița și cei doi frați au rămas blocați mai bine de două zile în mașina distrusă.

O fetiţă de 5 ani i-a salvat viaţa fratelui după un accident grav. Copiii au stat 55 de ore singuri, alături de cadavrele părinţilor
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN
de Claudia Popovici    |    29 Dec 2022   •   21:27

Au rămas lângă cadavrele părinților, spun martorii, pe o căldură infernală. În ciuda vârstei fragede, copila a avut prezență de spirit să-l elibereze pe fratele său nimic din scaunul pentru copii și din mașina făcută în zob salvându-i astfel viață.

Au fost găsiți ulterior de o rudă care a pornit în căutarea lor.

Trei copii au stat 55 de ore singuri în sălbăticie, speriați sub un soare doborâtor, cu părinții decedați alături.

O fetiţă de 5 ani i-a salvat viaţa fratelui după un accident grav

Accidentul s-a petrecut în dimineața de Crăciun într-o zonă izolată din vestul țării.

Toți cinci, părinții, fetița de 5 ani și cei 2 frați ai ei, de doi ani și un an au fost dați dispăruți pe 26 decembrie după ce nu au mai ajuns la destinație.

Mașina în care se aflau cei 5 membri ai familiei a derapat, apoi s-a răsturnat în afara șoselei, nu departe de destinația lor finală, orășelul Kondinin, Australia.

Părinții au murit pe loc. Au supraviețuit copiii care nici nu bănuiau încercarea la care vor fi supuși și cât de grele vor fi următoarele 2 zile.

În ciuda șocului, fetița a dat dovadă de curaj și intuiție și i-a salvat viața fratelui ei de un an, eliberând-ul din scaunul pentru copii, a povestit presei o rudă care i-a găsit pe copii după ce a pornit în căutarea familiei, îngrijorat că nu mai știa nimic de soarta lor. Copiii au fost duși la spital cu deshidratare severă.

Din fericire, au suferit răni care nu le pun viața în pericol și vor fi externați în zilele următoare.

Accidentul a şocat întreaga comunitate și a intensificat apelurile ca oamenii să aibă grijă cum conduc pe drumurile de țară.

 

×
Subiecte în articol: fetita cadavre
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close