Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Imagini apocaliptice cu ploile torenţiale care au măturat România | Sute de case au fost inundate

Imagini apocaliptice cu ploile torenţiale care au măturat România | Sute de case au fost inundate

Ploile torențiale mătură România. Sute de gospodării din județele Alba, Caraș-Severin și Mehedinți au fost complet inundate. Ce spun localnicii.

de Claudia Popovici    |    12 Iun 2023   •   18:56

Ploile torențiale din ultima perioadă au provocat ravagii în mai multe zone din țară. Sute de gospodării au fost inundate, iar viiturile au fost atât de puternice încât mașinile localnicilor au fost luate pe sus.

Locuitorii din Șard au avut parte ieri seară de o noapte albă în urma inundațiilor. Astăzi, viitura a lovit din nou. Apele au măturat totul în cale, iar străzile s-au transformat în râuri. Oamenii au încercat să pună saci cu nisip în calea apelor, însă chiar și așa, parcă nici acestea nu mai fac față.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Este foarte rău! Maşina a fost luată de ape. în acasă este apă. O parte din animale le-am dus în pod. Așteptăm să vină pompierii sau să nu mai ploaie ca să putem scoate apa din case, de afară, din pivniță. Toate sunt varză", spune o localnică din Alba, zonă afectată de inundații

Citeşte şi: Jumătate din România, sub coduri de ploi torenţiale. Şefa ANM, anunţ de ultimă oră cu privire la zonele de risc

Gospodarii se plâng că toate culturile din grădină au fost compromise de inundații.

"Găini moarte, animale înecate în grădină. Culturile au fost distruse în totalitate 100% a rămas nămolul pe ele", a mai spus o femeie.

Un pod de lemn a fost pur și simplu măturat de apele învolburate ale Crișului Alb, iar din construcție au rămas doar pilonii.

Un tren cu aproximativ 50 de călători a fost blocat timp de jumătate de oră la ieșirea din orașul Reșița, din cauza scurgerilor de pe versanți care au inundat calea ferată.

Din cauza vântului, mai mulți arbori i-au căzut pe carosabil sau pe mașinile oamenilor.

Avertizarea de cod roșu de averse torențiale continuă până mâine, la ora 8:00 în cinci județe din țară.

×
Parteneri
Poliţist mort în prima zi de Paşte, la Galaţi
x close