Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Imagini sfâşietoare cu primele sate distruse de ruşi, la un an de război în Ucraina: "Aşa am ajuns să trăim"

Imagini sfâşietoare cu primele sate distruse de ruşi, la un an de război în Ucraina: "Aşa am ajuns să trăim"

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 18:51 24 Feb 2023 Modificat la 19:29 24 Feb 2023

Sunt zone întregi în care locuiau sute de mii de oameni, dar în care acum nu mai este nimeni. Sunt lăsate în urmă doar mormintele. Oamenii se tem să revină, iar cei care o fac au învățat să navigheze pe câmpurile înțesate cu mine şi să trăiască în condiţii mai rele decât în Evul Mediu.

Puținul ajutor pe care îl au este din partea voluntarilor. Şi, după ce au distrus tot în calea lor, rușii continuă să bombardeze şi acum, până rad totul de pe faţa pământului. Echipa Antena 3 CNN, Cristi Popovici şi Costi Pahonţu, este acum în Slaviansk, în mijlocul triunghiului de bombardamente format din Harkov, Luhansk şi Doneţk. 

Izium a fost printre primele orașe cucerite de ruși la începutul războiului, în momentul în care au intrat dinspre zona Doneţk, Donbass, pe care deja o aveau sub ocupație, i-au masacrat pe civili. Peste 450 de cadavre sunt în această pădure, unde rușii i-au îngropat pe oameni, inclusiv grop comune sunt acolo.

30-40 de cadavre au fost descoperite ulterior de procurorii criminaliști de aici, din Ucraina. Orașul a fost eliberat abia după 6 luni de la prima ocupație, asta înseamnă septembrie, octombrie și tot atunci au fost descoperite aceste orori.

Citeşte şi: Așa arată "Pădurea Groazei" de la Izium: sute de civili uciși, aruncați în gropi comune | Corespondență de la trimisul Antena 3 CNN în Ucraina

Satele de la graniță sunt aproape pustii. Nici măcar nu se mai pot numi localități, clădirile sunt puse toate la pământ, din când când zărindu-se câţiva pereți care se mai țin în picioare. Chiar şi în aceste condiţii vitrege de trai, unii dintre oameni au ales să revină. 

"Ne-am întors. Am fost primii în sat. Chiar primii. Înainte era totul plin de verdeața, acolo, în spatele curților şi în grădină. Acoperișurile au fost spulberate. Voluntarii ne-au dat ajutoare", spune o localnică. 

20 de voluntari din Republica Moldova vin până aproape de linia frontului ca să aducă ajutoare, produse alimentare, produse de higienă, pentru oamenii care au rămas în satele distruse. 

"Compasiunea care este în inima mea pentru acești oameni e mai mare decât orice frică, de aceea chiar sub amenințare și riscul de a fi atacat sau amenințare de moarte, noi reușim să ajungem aici și să venim să întindem o mână de ajutor pentru ei", spune Tudor Procopciuc, voluntar din Republica Moldova

Citeşte şi: Consilier de stat: Peste 2,5 milioane de cetăţeni ucraineni au primit sprijin în România

Numai că războiul continuă, zi de zi, oră de oră. Bombardamentele se aud în continuare, uneori mult prea aproape de localitățile de la graniță. 

Așa arată rachetele pe care rușii le-au folosit pentru a distruge sute, sute de localități, sate și orășele aici în regiunea Doneţk.

O rachetă grad cu șase explozibili. În momentul în care se apropie de sol, acești explosivii se detașează de racheta mamă și distrug totul în cale.

De teama rachetelor, oamenii care au revenit în satele distruse deja se adăpostesc în subsoluri. 

"Anul acesta nu vom putea face nimic, pentru că toate câmpurile sunt minate şi nu se poate însămânța de primăvară. Și la primăvară, poate dacă sunt curățate de mine, atunci poate putem face ceva. Oricum, aşa trăim deocamdată. Nimeni nu vrea să mai vină aici. Doar noi doi trăim", spune un localnic.

Citeşte şi: Efectele economice ale războiul din Ucraina asupra românilor | "Toate s-au scumpit"

×
x close