Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Mii de români, trecuţi de 35 de ani, se întorc pe băncile universităţilor. Diploma de licenţă poate face diferenţa la salariu

Mii de români, trecuţi de 35 de ani, se întorc pe băncile universităţilor. Diploma de licenţă poate face diferenţa la salariu

Mii de români aleg să se întoarcă în băncile universităţilor deşi sunt trecuţi de 35 de ani. Numărul adulţilor care urmează studii superioare s-a dublat în ultimul deceniu.

de Redacția Antena 3 CNN    |    30 Ian 2024   •   19:35

Mii de români, trecuţi de 35 de ani, se întorc pe băncile universităţilor sau ajung chiar pentru prima dată la facultate. Fie că vor o altă meserie, un salariu mai mare sau pur şi simplu o diplomă, studenţii trecuţi de prima tinereţe sunt foarte conştiincioşi.

În ultimul deceniu, s-a dublat numărul adulţilor care urmează studii superioare.

Mirela Zivari este psiholog şi profesează de mai bine de 20 de ani. Nu are de gând să renunţe la această meserie, dar în urmă cu câţiva ani s-a înscris la Facultatea de Drept - o altă pasiune din tinereţe. Este deja anul 4 la Drept, are doi copii şi un job solicitant, dar îşi face timp şi pentru cursuri şi examene.

"Sunt doar scuze pe care le invocăm de foarte multe ori atunci când nu vrem să recunoaştem că nu avem un bun management al timpului sau nu avem suficientă motivaţie. Poti să gaseşti şi timp pentru învăţat, şi pentru familie", spune ea.

Numărul adulţilor care urmează studii superioare s-a dublat în ultimul deceniu

Tot de dragul copiilor, un şofer de autobuz a ajuns student în anul 3, la inginerie mecanică, la Politehnica Bucureşti. Decanul Facultăţii de Inginerie Mecanică şi Mecatronică spune însă că cei mai mulţi dintre studenţii trecuţi de prima tinereţe urmează facultatea cu scopul de a-şi schimba meseria.

Citeşte şiMinistrul Familiei, anunț de ultimă oră pentru studenții români: "Susținere din partea statului finanțată din bani europeni"

Mulţi dintre studenţi cu vârste peste 35 de ani s-au înscris şi la facultăţile de Limbi Străine, Comunicare, Arte şi Psihologie. Spre deosebire de adulţi, prea puţini absolvenţi de liceu îşi doresc studii superioare. Preferă să se angajeze pentru a câştiga bani şi experienţă.

Diploma de licenţă poate face însă diferenţa la salariu între doi candidaţi cu aceeaşi experienţă.

În acest an universitar, s-au înscris aproximativ 35.000 de studenţi cu vârste peste 35 de ani. Numărul lor este cu 60% mai mare față de cifrele înregistrate în urmă cu un deceniu.

×
Subiecte în articol: studenti facultate diploma licenta
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close