În primul rând, șoferii riscă să fie amendați dacă sunt găsiți în trafic fără o asigurare, iar amenda este cuprinsă între 1.000 și 2.000 lei.
În plus, pot rămâne fără plăcuțele de înmatriculare sau fără certificatele de înmatriculare. De asemenea, nu se poate părăsi țara fără o asigurare valabilă, iar cei care provoacă accidente vor fi nevoiți să suporte din propriul buzunar daunele.
Sunt aproximativ 800.000 de români care mai au în acest moment RCA la Euroins. Și ei vor fi nevoiți să își cumpere alte asigurări.
Euroins era compania din domeniul RCA cu cea mai mare cotă de piață, de 27% înainte ca ASF să-i retragă licența de funcționare, în luna martie a acestui an.