Viziunea și inovația au fost premiate în cadrul galei RO 3.0 – Winners of the Future 2025, un eveniment marca Antena 3 CNN. Liderii din business, tehnologie, educație, cultură și inovație au fost recunoscuți pentru curajul, performanțele și ideile care inspiră generații întregi.
Gala a adus în prim-plan oamenii și companiile care depășesc barierele și construiesc România modernă — o societate conectată, competitivă și plină de speranță pentru viitor.
Premiul Power of the Future a ajuns la compania care a realizat cea mai mare tranzacție în domeniul telecomunicațiilor și care are la bază inovația și dezvoltarea.
„Nu e o tranzacție făcută oriunde, e o tranzacție făcută în România. Vorbind cu oameni din business, am încercat, cu sprijinul lor, să găsim o comparație. Și i-am întrebat, ca să înțeleagă toată lumea dificultatea și complexitatea: cu ce ai compara o preluare, o achiziție mare pe piață? Și au spus foarte simplu: pe partea strategică, e ca și cum ai juca șah la foarte multe mese simultan; pe partea de anduranță, e ca și cum ai alerga un maraton; iar pe partea dificultăților și piedicilor care trebuie depășite, seamănă foarte mult cu rugbyul. Dar trebuie să le pui pe toate la un loc — adică șah, rugby și maraton. Cam asta s-a întâmplat și nu e puțin lucru, pentru că e un proces extrem de anevoios”, a explicat Adrian Măniuțiu, realizator Antena 3 CNN.
Vodafone România a primit premiul pentru cea mai mare tranzacție a acestui an, și anume preluarea de către Vodafone a Telekom România.
„Nu aș fi putut să o descriu mai bine. Este o combinație reușită între maraton, rugby și șah, toate în același timp. Dar a fost o experiență extraordinară. Este foarte rar ca cineva să aibă ocazia să participe la o achiziție atât de importantă în cariera sa. Vodafone este foarte implicată în transformarea digitală a României. Pentru noi nu este doar o simplă achiziție. Credem cu tărie că această achiziție va crea multe oportunități pentru un viitor mai bun pentru România, pentru români și pentru industria de telecomunicații — nu doar pentru România, ci pentru întreaga Europă”, a declarat Nedim Baytorun, CEO Vodafone România.
25 de ani de la primul apel mobil până la conectivitatea totală de astăzi — Vodafone a dat direcția schimbărilor în telecomunicații: a adus în premieră 2G, apoi 3G, 4G și 5G, a conectat milioane de români și a construit o infrastructură digitală modernă.
11 milioane de clienți Vodafone în România, investiții anuale de peste 200 de milioane de euro în rețele și servicii digitale.
Achiziția Telekom România, realizată anul acesta, consolidează Vodafone ca lider în comunicații convergente și creează una dintre cele mai puternice rețele integrate din țară — servicii mai rapide și mai stabile pentru oameni și companii.
Vodafone contribuie decisiv la construirea unei Românii mai conectate și mai inteligente.